Start confruntării electorale. Ce-i interzis în cursa pentru europarlamentare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vineri se dă startul campaniei pentru alegerile europarlamentare, care se încheie în 24 mai. Cincisprezece partide și alianțe, dar și opt independenți își dispută mandatele de europarlamentari. 30 de zile au la dispoziție candidații pentru a convinge electoralul să le dea votul.
Pe 24 mai, la ora 7:00, campania se va încheia. Alegătorii vor fi chemați la urne pe 25 mai, de la ora 7:00. Puteți să votați până la ora 21:00.
Candidații, alianțele și partidele care participă la alegeri își pot exprima opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marșuri, precum și prin intermediul mass-media. În schimb, sunt interzise acțiunile de campanie electorală în unitățile militare, în unitățile de învățământ, în timpul programului de învățământ, în sediile reprezentanțelor diplomatice, precum și în penitenciare. Primarii trebuie să asigure candidaților, în mod nediscriminatoriu, spații corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. După ce campania electorală se încheie, este obligatorie îndepărtarea materialelor electorale de orice tip din și de pe clădirea sediului secției de votare, scrie Agerpres.

Ce-i interzis

În plus, sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. De asemenea, este interzis afișajul în scop electoral prin aplicarea pe pereții sau pilonii de susținere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare și informare rutieră, precum și pe sistemele electronice de reglementare a circulației. Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.
Pentru alegerile europarlamentare vor fi organizate 18.532 de secții de votare în România. În străinătate, vor fi 190 de secții.

PDL, cap de listă

PDL este primul pe buletinul de vot, fiind urmat de Partidul Mișcarea Populară, UDMR, Alianța PSD-UNPR-PC, PNL, PRM, Alianța Națională a Agricultorilor, Partidul Dreptății Sociale, Partidul Noua Republică, Partidul Verde, Partidul Forța Civică, Partidul Ecologist Român, Partidul Alternativa Socialistă, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Poporului — Dan Diaconescu și independenții Corina Georgiana Ungureanu, Constantin Filip Titian, Dănuț Liga, Paul Purea, Pericle Iulian Capsali, Costea Peter, Mircea Diaconu și Valentin Dăeanu.

PULSUL ZILEI

Nouă posturi de asistenți medicali scoase la concurs la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs nouă posturi de asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată și cu normă întreagă. Anuntul poate fi citit AICI. Opt dintre posturile disponibile sunt pentru asistenți medicali generaliști debutanți, astfel că...

Deputatul Sorin Năcuță: Planul european pentru sănătatea inimii trebuie susținut prin investiții reale, nu doar prin declarații!

Actualul Institut de Boli Cardiovasculare din Iași deservește întreaga Moldovă și nu numai. Funcționează într-un spațiu impropriu, afectat de incendiul din 2018, programările ajung la cinci-șase luni, iar personalul lucrează la limita capacității. Cu toate acestea, Proiectul noului Institut Regional...

Campanie de colectare deșeuri la Pașcani la finalul lunii septembrie

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC CAMPANIE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că în perioada 28 - 30 septembrie 2026 se va desfășura campania de colectare a deșeurilor voluminoase de pe raza Municipiului Pașcani. Ce sunt deșeurile voluminoase? În cadrul...

Dezinsecție la Pașcani în noaptea de vineri, 11 septembrie

Societatea locală de salubritate anunță o nouă dezinsecție în municipiul Pașcani, la sfârșitul săptămânii. Acțiunea este programată în noaptea de vineri, 11 septembrie. "INFORMARE In atentia cetatenilor Municipiului Pascani, a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic 📍În ultimele luni, în spațiul public ieșean, au fost vehiculate mai multe deficiențe serioase în legătură cu funcționarea Aeroportului ieșean. Conducerea...

Firmele pot cere din timp un răspuns de la Fisc. Ce este soluția fiscală individuală anticipată și cât costă

Ministerul Finanțelor a stabilit o nouă procedură prin care contribuabilii pot cere, înainte de aplicarea unei operațiuni, o poziție oficială privind modul în care aceasta va fi tratată fiscal, informează juridice.ro. Instrumentul se numește „soluție fiscală individuală anticipată” și este destinat situațiilor în...

Un nevăzător a fost condamnat după ce a condus 240 de kilometri beat și fără permis. Cum s-a orientat pe autostradă

Caz incredibil: un șofer nevăzător, fără permis și aflat sub influența alcoolului, a parcurs 240 de kilometri pe timp de noapte. Bărbatul le-a spus polițiștilor că s-a ghidat după luminile unui camion. Un bărbat nevăzător din Marea Britanie a condus aproximativ...

Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești

Digitalizarea plăților a avansat rapid în România în ultimii ani, iar RoPay reprezintă cel mai nou pas făcut în această direcție. Vorbim despre primul sistem național prin care poți plăti direct de pe telefonul mobil, fără să folosești codul...

Ai balcon închis? Poți avea o surpriză când vinzi apartamentul

Închiderea unui balcon poate deveni o problemă la vânzarea apartamentului dacă lucrările au fost executate fără autorizația de construire necesară. Legea prevede reguli distincte pentru aceste modificări, iar situația poate conta atunci când proprietarul pregătește documentele pentru tranzacție. Problema apare mai ales în...

Sondaj INSCOP: Românii cer mai multă siguranță în școli. Peste 83% susțin testarea antidrog

Începutul noului an școlar readuce în atenție nu doar așteptările părinților privind educația copiilor, ci și problema siguranței în unitățile de învățământ. Un sondaj realizat de INSCOP Research arată că românii au opinii împărțite atunci când sunt întrebați cât...
Paşcani
nori împrăștiați
30.8 ° C
30.8 °
30.8 °
35%
3m/s
0%
J
30 °
vin
28 °
S
19 °
D
21 °
lun
25 °

Niciun articol afișat