Intrat definitiv în conştiinţa neamului românesc, Domnitorul Ştefan cel Mare, cea mai legendară figură a istoriei Moldovei, prin înaltele sale trăsături de vajnic apărător al hotarelor ţării şi a Credinţei strămoşeşti, dovedite cu prisosinţă în cei 47 de ani de domnie (1457-1504), durată care nu a mai fost egalată vreodată in toată istoria ţării noastre, rămâne, fără îndoială, o adevărată, nepieritoare şi emblematică personalitate a istoriei Evului Mediu românesc şi nu numai.
Se împlinesc, iată, la 2 iulie 2024, 520 de ani ai nemuririi sale…
După jumătate de mileniu şi încă două decenii de atunci, tot mai strălucitoare şi mai glorioase ne rămân în conştiinţa noastră de contemporani excepţionalele sale calităţi de om politic, strateg şi diplomat, de neînfricat luptător pentru apărarea integrităţii Moldovei şi de sensibilă şi bine conturată iniţiativă pentru dezvoltarea şi înflorirea culturii; la acestea adăugându-se cu pregnanţă nestrămutata poziţie a sa de apărător al creştinătăţii şi al Europei împotriva turcilor şi a islamului. Acestă ultimă afirmaţie este întărită şi de cele conţinute în scrisoarea de felicitare ce i-a fost adresată de Papa Sixtus al IV-lea, după glorioasa şi răsunătoarea sa victorie obţinută împotriva turcilor, în condiţiile unei evidente inferiorităţi ale oştirii moldovene, în Lupta de la Podul Înalt (Vaslui -1475), care l-a numit “Athieta Cristi” (atletul lui Cristos), ce a stopat impresionant şi decisiv marşul triumfal al turcilor spre centrul Europei – leagănul creştinătăţii.
Despre Ştefan cel Mare, atât cronicile vremii sale, cât şi cele ale vremurilor ce au urmat, cum şi scrierile istorice ce se continuă cu nedezminţit interes şi în zilele noastre, pomenesc cu luare aminte despre însemnătatea actelor de curajoasă şi înţeleaptă cârmuire a poporului şi a întregii Moldove de-a lungul îndelungatei sale domnii, consemnând percepţia definitivă a acestuia în tradiţia şi creaţia populară: “Ştefan Vodă, domn cel Mare/ seamăn pe lume nu are/ decât numai mândrul Soare!”