Ştrandul din Paşcani va fi redeschis peste câteva săptămâni. Recepţia lucrărilor nu a fost semnată

foto strand pascani

Pascanenii mai au de asteptat cateva zile pana cand va fi redeschis ştradul municipal. Astazi, 3 iulie viceprimarul Municipiului Pascani, Vasile Axinte s-a intalnit cu firma care s-a ocupat in ultimii ani de reparatia bazinului. Receptia lucrarilor nu a fost semnata inca, deoarece au mai fost gasite cateva deficiente la lucrarile executate pana acum.

De exemplu, vopseaua data in interiorul bazinului este de proasta calitate.

Termenul dat de catre edil, firmei Iasicon, este pana saptamana viitoare, joi, 11 iulie, cand se vor intalni din nou, sperand ca in week-endul urmator sa fie dat drumul la ştrand pentru populatie.

Mentionam ca spatiul unde anul trecut a functionat o terasa este liber, niciun agent economic din Municipiu nu s-a inscris la licitatia organizata la sfarsitul lunii trecute. ziarulorizont.info

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.8 ° C
6.8 °
6.8 °
73%
3.4m/s
0%
mie
7 °
J
11 °
vin
7 °
S
5 °
D
8 °

Niciun articol afișat