Studenții de peste 26 de ani vor avea gratuitate la călătoriile cu trenul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Studenții de peste 26 de ani vor circula din nou gratuit cu trenul în curând. Senatul României a adoptat miercuri amendamentul privind propunerea legislativă L 450/2017 care vizează studenții ce depășesc vârsta de 26 de ani și nu aveau gratuitate la transportul feroviar intern, potrivit unui comunicat ANOSR.

Conform legislaţiei în vigoare, numai studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiază de gratuitate la transportul feroviar.

Legea va fi trimisă Administrației Prezidențiale, pentru promulgare, după care va intra în vigoare. În acest timp, ANOSR anunță că va face toate demersurile pentru a urgenta cât de mult distribuirea legitimațiilor de transport, studenților de peste 26 de ani care sunt eligibili pentru acest drept.

Pentru a beneficia de gratuitate, studenţii trebuie să fie înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituții de învățământ superior acreditate. Gratuitatea este valabilă doar pentru transportul la clasa a II-a a trenurilor şi doar pentru călătoriile în ţară.

 

CONTINUARE PE DIGI24.RO

PULSUL ZILEI

Cum avansează lucrările pe Autostrada A7 pe lotul Trifești-Mircești – VIDEO

AUTOSTRADA A7 Bacău - Pașcani | LOT 2 Trifești - Mircești 11-12.09.2026 | Maraton nr. 16 Lucrările pe acest tronson al Autostrăzii A7 (Bacău – Pașcani) avansează în ritm susținut de către constructorul UMB, fiind monitorizate constant prin materiale de...

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani caută medic specialist pneumolog

Spitalul Municipal de Urgenta Pașcani, cu sediul in Pașcani, str. Grădiniței nr. 5, organizează concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 166/26.01.2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea și desfășurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante si temporar vacante...

Primarul Pașcaniului, din nou, în concediu de odihnă 

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată pentru șase zile în perioada 15-22 septembrie 2026. O adresă în acest sens a fost trimisă în Consiliu Local. În această perioada, prerogativele vor...

Consiliul Județean Iași a scos la licitație studiul de fezabilitate a parcului industrial Pașcani

Proiectul privind înființarea unui parc industrial la Pașcani intră într-o etapă concretă. Consiliul Județean Iași a lansat licitația pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, documentație necesară pentru stabilirea soluțiilor și condițiilor în care viitoarea zonă industrială ar putea fi construită. Contractul...

Critici dure la adresa reprezentanților Primăriei Pașcani. Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă, ar trebui să își dea demisia

Organizația PSD Pașcani a pus tunurile pe reprezentanții Primăriei. După o lungă perioadă de tăcere, social democrații au organizat o conferință de presă.  Președintele, Dragoș Ionescu, a cerut demisia viceprimarului, Claudiu Bodoașcă, pe motiv că Primăria a pierdut sumele alocate...

Program de furnizare a apei în trei sate din comuna Tătăruși până la finalul lunii

Program de furnizare apă în perioada 16.09.2026-30.09.2026 în localitățile Tătăruși, Uda și Pietrosu, comuna Tătăruși pentru refacerea rezervelor În vederea refacerii rezervelor de apă din rezervoarele de înmagazinare aferente sistemului de alimentare cu apă al comunei Tătăruși, pe fondul consumului...

Două străzi din Pașcani vor rămâne fără apă miercuri, 16 septembrie

Furnizarea apei va fi întreruptă în data de 16.09.2026 în străzile Grădiniței și Abator din municipiul Pașcani, pentru realizarea unor lucrări în cadrul proiectului de investiții din zonă APAVITAL S.A. informează utilizatorii că, miercuri, 16 septembrie 2026, în intervalul orar...

Festivalul, ARIA MUSIC FEST, a II-a ediție – două zile de muzică și tinere talente, la Pașcani. Vezi cine a câștigat trofeele –...

Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost, în weekend, locul în care muzica a adus pe aceeași scenă numeroși copii și tineri din mai multe localități. Timp de două zile, sâmbătă și duminică, 12 și 13...

Acțiuni pentru siguranța pietonilor, bicicliștilor și trotinetiștilor, la Târgu Frumos

IPJ Iasi: ACȚIUNI PENTRU SIGURANȚA PIETONILOR, BICICLIȘTILOR ȘI TROTINETIȘTILORÎn ziua de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi desfăşurat patru activități educativ – preventive la Școala Gimanzială ,,Ion Creangă”, din orașul Târgu Frumos.La...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 14 SEPTEMBRIE 2026 – VIDEO

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 14 SEPTEMBRIE 2026. Vezi în direct aici subiectele discutate în cadrul conferinței. https://www.youtube.com/watch?v=86t7XnW-9ec
Paşcani
cer acoperit de nori
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
56%
3m/s
0%
lun
20 °
mar
25 °
mie
24 °
J
26 °
vin
24 °

Niciun articol afișat