Subvenții la apă și canalizare

Locuitorii județului Iași pot beneficia de subvenții pentru plata facturilor la apa si canalizare, daca au venituri mici. Începând din acest an Asociația Regionala de Apa și Canalizare ar trebui sa aibă la dispoziție un fond de solidaritate pentru astfel de situații. Fondul urmează sa fie alimentat cu 1% din cifra de afaceri a operatorului ApaVital, conform prevederilor legale. Banii pot fi folosiți si pentru realizarea branșărilor la rețelele de apă, sau pentru orice alte lucrări specifice care trebuie făcute sau achitate de beneficiar, dar modul de folosire este aprobat de primarii,  reprezentanți ai UAT-urilor care fac parte din  asociație. Precizările au fost făcute de un reprezentant al ApaVital, în cadrul emisiunii Pulsul Zilei.

Deocamdată nu se știe cum si când va fi accesibilă acesta facilitate, dar ea este prevăzută expres in documentația care a stat la baza aprobării noilor tarife avizată de ANRSC.

SUBVENȚII DE LA BUGETUL LOCAL

Subvenții pentru plata facturilor la apa si canalizare pot fi obținute si de la bugetul local al Primăriilor. Este nevoie insa de aprobarea consilierilor locali. La  Baia Mare de exemplu municipalitatea acorda astfel de subvenții  persoanelor care au venitul lunar lunar net de pana la 2200 lei  de persoana, lei luna. Administrația locală achita din bugetul local pana la 3,5 mc de apa si canalizare  din factura lunara, pe baza de anchete sociale.  Pe lângă cerere beneficiarii trebuie sa prezinte si actele doveditoare de venit precum si contractul si factura la apa.  Măsurile sunt aplicate din anul 2018 iar la începutul acestui an erau 1037 de beneficiari.

LA PAȘCANI NU SE POATE

Întrebat daca astfel de subvenții vor fi acordate si la Pașcani primarul Marius Pintilie a spus ca in acest an nu ar fi posibil. Edilul spune ca veniturile la buget vor fi mai mici iar cheltuielile  mai mari, mai ales pentru investiții.

Menționăm ca ApaVital are al doilea cel mai mare preț din tara la serviciile de apa si canalizare, in aria de operare – 19,88 lei inclus TVA/mc. Mai exact prețul la apa este de 9,26 lei fără TV/mc al șaptelea cel mai mare din tara iar la canalizare 8,98 lei/mc fără TVA, cel mai mare din tara. Ultima majorare a fost de la 1 ianuarie 2025.

PULSUL ZILEI

Sportivii pășcăneni, 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do de la Bucuresti

Sportivii de la clubul Long Ho Pașcani au obținut 16 medalii de aur, 5 de argint și 7 de bronz la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do pentru seniori și veterani. Competiția a avut loc la București în perioada...

Cum va fi sărbătorită Ziua Copilului la Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani organizează, pe 1 iunie 2026, o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, care vor avea loc în centrul orașului. Programul pregătit pentru cei mici include spectacole artistice, animatori, ateliere de pictură pe față și modelaj...

Fotbalistul Alex Crețu, cetățean de onoare al Craiovei

Fotbalistul Alexandru Crețu, originar din comuna Valea Seacă, de lângă Pașcani, a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Craiova, în cadrul unei ceremonii organizate la Primăria Craiova, unde a fost invitat întreg lotul Universității Craiova. Mijlocașul a transmis...

CCD insistă pentru renovarea celei mai vechi școli din Pașcani. Primarul vrea să o dărâme pentru o parcare – DOC

Casa Corpului Didactic Iași insista ca cea mai veche școală din Pașcani sa nu fie dărâmată ci renovată pentru a fi redată circuitului educațional. Noua cerere a fost trimisa in format electronic pe 18 mai a.c. dar abia la...

Invitație la „Trenulețul copilăriei”, la Pașcani

Distracție în ultima zi din această lună la Pașcani. Consilierul local PSD Ionuț Prodan organizează duminică, 31 mai 2026, în municipiu, cea de-a treia ediție a evenimentului „Trenulețul copilăriei”, dedicat copiilor și familiilor, cu ocazia Zilei Copilului. Activitatea va avea loc...

Investiție mult așteptată! A fost deschis centrul de recoltare a sângelui la Pașcani – FOTO

După nouă ani de așteptare, centrul local de recoltare a sângelui de la Pașcani s-a deschis. Inaugurarea a avut loc luni, 25 mai, de la ora 10:00, când locația din clădirea de lângă piața Deal și-a deschis oficial ușile. La...

„Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos” va fi lansată de 1 iunie. Eveniment cultural de la ora 16

Asociația „Comunitatea Rușilor Lipoveni din România” (CRLR), filiala Târgu Frumos, organizează luni, 1 iunie 2026, de la ora 16:00, evenimentul cultural „Identitate, credință și tradiție”, dedicat lansării volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”. Evenimentul va avea loc în...

Încep acțiunile de dezinsecție la Pașcani

Prima etapă din acest an de dezinsecție pe domeniul public a municipiului Pașcani este programată în perioada 2-12 iunie 2026. Intervențiile vor avea loc după căderea serii între orele 22-5 dimineața doar dacă condițiile meteo vor fi favorabile. In...

Ce evenimente culturale vor fi organizate anul acesta la Pașcani – DOC

Legislativul local din Pașcani urmează să aprobe în ședința programată pe 29 mai calendarul activităților culturale și artistice organizate în acest an de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” și de administrația locală. Pentru desfășurarea evenimentelor sunt prevăzute sume consistente...

Un localnic din comuna Valea Seacă și-a pierdut viața în Italia. A căzut într-o râpă de 30 de metri

Moarte cumplită pentru un român în Italia: a căzut într-o râpă de 30 de metri. Ancheta scoate la iveală suspiciuni de muncă la negru. Deși moartea sa părea, inițial, rezultatul unei căderi accidentale într-o râpă adâncă, anchetatorii spun că se...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.3 ° C
16.3 °
16.3 °
61%
4m/s
0%
mar
27 °
mie
28 °
J
17 °
vin
17 °
S
17 °

Niciun articol afișat