Sute de pășcăneni la concertul de pe Esplanadă – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Sute de pășcăneni la concertul de pe Esplanadă

Chiar dacă afară temperaturile au fost cu minus, sute de pășcăneni au fost prezenți la „Seara de colinde”, eveniment organziat de administrația locală pentru cetățenii Municipiului. Pe scenă au urcat îndrăgiții artiști Aurel Moldoveanu și Stela Botez. Pentru a se mai încălzi câțiva dintre ei s-au încins și la hore.

Seară frumoasă a fost joi, 15 decembrie pe Esplanada din Pașcani. Sute de pășcăneni de toate vârstele au spus prezent la spectacolul ce prevestește Crăciunul. Fata cu cobza din Republica Moldova, Stela Botez și Aurel Moloveanu au încălzit, prin muzică, sute de pășcăneni aflați la eveniment.

Startul a fost dat prin colinde, de Stela Botez. Au urmat și cântece populare cântate de artistă, iar cei mai înfrigurați s-au încis la horă.

După mai bine de 40 de minute de la începerea spectacolului, pe scenă a urcat și artistul Aurel Moldoveanu care a cântat cele mai frumoase colinde din cele mai vechi timpuri dar și creații personale.

Evenimentul a purtat numele de „Seară de colinde” și pentru organizarea lui s-a achitat din bugetul local suma de 18.310 lei. Spectacolul a avut o durată de aproape două ore.

PULSUL ZILEI

Pădurar găsit decedat într-o pădure din Sirețel

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care lucra ca pădurar în cadrul unui ocol silvic privat, a fost găsit decedat vineri după-amiază, 3 iulie 2026, într-o zonă împădurită din comuna Sirețel. Descoperirea a fost făcută de un...

ARTIȘTI LA MICROFON – CÂNTĂ PE MARILE SCENE ȘI CU ORCHESTRE DE RENUME – ANASTASIA CIOBANU 

La 16 ani, Anastasia Ciobanu mi-a amintit că pasiunea nu are vârstă. https://youtu.be/t5G8tlOylbY?si=4OF7SGjl8QQCdg2L Avea doar cinci ani când muzica a devenit parte din viața ei. Un an mai târziu a ales drumul folclorului, iar de atunci fiecare scenă, fiecare cântec și...

Cum explică primarul Pașcaniului înjumătățirea banilor pentru mâncarea săracilor și a listei beneficiarilor

Noul sistem de protecție socială al Primăriei Municipiului Pașcani a intrat deja în vigoare, cu numeroase semne de întrebare privind respectarea prevederilor legale și a drepturilor cetățenilor săraci. Este vorba despre programul social intitulat „Sprijin alimentar comunitar pentru persoanele...

CSM Pașcani a promovat dar rămâne săracă. „Compromisurile” primarului pentru supraviețuire

CSM Pașcani a promovat, dar rămâne săracă. Compromisurile primarului pentru supraviețuire Municipiul Pașcani are din nou echipă în Liga a III-a de fotbal, dar nu are suficienți bani să o întrețină. Conducerea clubului și antrenorul echipei au solicitat un buget...

„Pedeapsa” unui șofer care circula cu 112 km/h prin Târgu Frumos – trei luni pieton

IPJ Iași: ACȚIUNI PRIVIND COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIEREÎn ziua de 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de...

Injecții pentru slăbit, vândute la mica înțelegere în farmacii, fără rețetă. Piața neagră s-a extins pe internet

Medicamentele injectabile pentru slăbit au fost dezvoltate inițial pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Ulterior, eficiența lor în tratarea obezității a dus la aprobarea utilizării și pentru persoanele care suferă de această maladie. Însă tratamentul poate fi...

Valul de căldură se întensifică în România în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea la început de august

Luna iulie va fi mai caldă decât în mod obișnuit, când valul de caniculă se va intensifica, cu precipitații puține în mare parte a țării, arată prognoza meteo pe patru săptămâni. Săptămâna 06.07.2026 - 03.08.2026 Valorile termice vor fi ușor mai...

Autostrada Bacău – Pașcani intră pe ultima sută de metri, dar termenul din 2026 începe să se clatine

Promisiunea unei autostrăzi continue între Ploiești și Pașcani până la sfârșitul lui 2026 devine tot mai puțin probabilă. CNAIR admite că ultimii 28 km ar putea fi deschiși abia în 2027, în timp ce datele companiei arată că alți...

Incendiu la Centrul de Plasament Sfântul Stelian din Pașcani. Opt angajați s-au autoevacuat – VIDEO

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la subsolul Centrului de Plasament Sfântul Stelian din municipiul Pașcani, de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului și evacuarea fumului din clădire. La sosirea echipajelor, în...

Incendiu de vegetație uscată în municipiul Pașcani – intervenție în desfășurare

Comunicat: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona depoului din municipiul Pașcani. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și...
Paşcani
cer fragmentat
18 ° C
18 °
18 °
88%
4.2m/s
8%
S
26 °
D
24 °
lun
25 °
mar
27 °
mie
19 °

Niciun articol afișat