Tablete în şcoli fără apă curentă

Conform noilor promisiuni ale ministrului Educaţiei, elevii claselor I şi a II-a ar trebui să primească tablete pentru a putea folosi ediţiile digitale ale manualelor. Ne noile gadget-uri ar urma să beneficieze inclusiv elevii din mediul rural, în ciuda faptului că probleme elementare precum lipsa apei curente, toaleta în curtea şcolii sau clasele simultane încă nu şi-au găsit rezolvarea.
Orice şcoală din ţară ar urma să primească tablete pentru a putea fi folosite manualele digitale, care se doresc a fi o completare a celor în format clasic. Între timp, aproape 40.000 de manuale au fost comandate de învăţătorii din judeţul Iaşi pentru elevii claselor I şi a II-a, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Dacă pentru majoritatea unităţilor de învăţământ preuniversitar revoluţia digitală nu prezintă probleme, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele din mediul rural. În timp ce unele clase de la oraş au videoproiectoare cumpărate de părinţi – cum este cazul Şcolii „G. Călinescu” Iaşi – multe dintre unităţile de la sate sunt departe de astfel de investiţii. „Se mai întâmplă în ţara asta să se pună carul înaintea boilor. Probabil că vor constata asta pe parcurs, prin Inspectoratele Şcolare şi prin controalele pe care le vor face. Nu peste tot se poate lucra pe manuale digitale! Sunt şcoli unde nu se poate aplica acest lucru… ”, este de părere Mirel Pristavu, preşedintele Sindicatului Învăţământul „S. Haret” Iaşi.

Şcolile din Homiţa (comuna Cristeşti), Bereslogi şi Humosu (comuna Sireţel), Coasta Măgurii (comuna Balş) sau Bahlui (comuna Cotnari) sunt doar câteva exemple de unităţi de învăţământ în care elevii nu se pot bucura de egalitatea de şanse. „De exemplu, mă gândesc acum şi la satele din zona Mironeasa, unde clasele sunt vai de mama lor. Au curent electric, dar lipseşte conexiunea la internet. Sunt situaţii foarte diferite în judeţ şi, categoric, programul nu se poate aplica 100%”, a conchis sindicalistul păşcănean.

elevi scoli mediul rural

Şefii educaţiei sunt optimişti
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi este conştient de problemele cu care se confruntă sistemul şi de paradoxul existenţei tabletelor pe băncile elevilor din şcoli lipsite de condiţiile minime de confort. „Şcolile din mediul rural sunt toate conectate la internet, dar avem nevoie să fie în fiecare sală de clasă, pentru a putea fi folosit acest tip de manuale. În virtutea principiului, mult clamat, al egalităţii de şanse, este de dorit ca peste tot să existe posibilitatea ca măcar la clasă să fie folosite, prin intermediul ecranului şi al videoproiectorului”, a declarat Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi.

De asemenea, reprezentanţii Ministerului Educaţiei sunt de părere că România ocupă un loc fruntaş în Uniunea Europeană din punctul de vedere al „promovării inovării în sălile de clasă”, acţiune subliniată în cadrul noului Raport „Horizon” al Comisiei Europene. „România se află înaintea multor state din Uniunea Europeană, fiind conectată la noile tendinţe mondiale de creştere a calităţii procesului educaţional şi a adaptării la realităţile secolului al XXI-lea, prin aducerea tehnologiei mai aproape de şcoală. Facem acest lucru nu doar prin introducerea manualelor digitale, dar şi prin derularea unor proiecte precum Internet în şcoala ta, care presupune conectarea a 2.446 de şcoli din mediul rural şi mic urban la Internet sau prin dotarea unor clase cu produse IT de ultimă generaţie, în urma parteneriatului dintre minister şi un mare producător în domeniu”, comunică Biroul de Presă din cadrul MEN, unul dintre obiectivele prezentate în continuare fiind şi „identificarea resurselor în vederea dotării tuturor şcolilor, inclusiv cele din mediul rural, cu tablete”. Pe de altă parte, nu pot fi uitate nici situaţiile în care copiii din ciclul primar învaţă simultan. În acest caz, doar cei din primele două clase ar avea tablete, iar ceilalţi ar studia de pe aceleaşi manuale învechite şi, în unele cazuri, deteriorate de trecerea timpului.

 

„Mă gândesc acum şi la satele din zona Mironeasa, unde clasele sunt vai de mama lor. Au curent electric, dar lipseşte conexiunea la internet” – Mirel Pristavu, preşedintele Sindicatului Învăţământul „S. Haret” Iaşi

sursa evenimentul.ro

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Noi nu avem prompter – cumpărat din banii ieșenilor – ca Alexe – de unde să citim tot felul de minciuni

Noi nu avem prompter - cumpărat din banii ieșenilor - ca Alexe - de unde să citim tot felul de minciuni, însă avem lista cu investiții directe de la Ministerul Sănătății facute inclusiv în spitalele pe care teoretic le...

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
64%
1.4m/s
0%
D
12 °
lun
13 °
mar
10 °
mie
8 °
J
8 °

Niciun articol afișat