Tinerii din Ruginoasa se pregătesc de bătaia tradiţională din ajun de An Nou. Autorităţile încearcă să îi împiedice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Se apropie Anul Nou şi tinerii din Ruginoasa se pregătesc pentru o bătaie tradiţională, ce are rolul de a stabili ierarhia între tinerii localnici pentru următoarele 12 luni. Autorităţile speră să le împiedice demersul după ce, anii trecuţi, mai multe persoane au ajuns la spital. În 2011, au reuşit. Tinerii nu s-au mai bătut, după ce 200 de jandarmi şi poliţişti au intervenit.

Vineri, autorităţile din Ruginoasa se reunesc din nou pentru a stabili cum pot împiedica tradiţionala bătaie. Se va discuta cum îi pot convinge pe tineri să renunţe la tradiţie, dar şi cum vor fi ei păziţi.

Se vor afla la faţa locului în ziua de ajun zeci de poliţişti şi jandarmi care vor încerca să împiedice cele două cete de flăcăi, vălenii şi delenii, să se întâlnească.

Bătaia de la Ruginoasa de pe 31 decembrie are rolul de a stabili ierarhia între tinerii localnici pentru anul care vine. Cei care ies învingători din confruntare au prioritate în a aborda fetele din localitate şi au dreptul să organizeze baluri.

Continuare pe Digi 24.ro 

 

PULSUL ZILEI

Pensie de 13.000 de lei pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2026, de 11.970 de persoane, la fel ca în luna precedentă, din care 7.921 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor...

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu – VIDEO

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=qarw4NldYVI Sursa video canal Youtube - Raducu P Drum

Pașcaniul se usucă! Cum arăta în urma cu câțiva ani 

Pașcaniul este tot mai uscat! Spațiile verzi din municipiu sunt tot mai afectate de caniculă, iar în multe zone gazonul este complet uscat, florile au dispărut, iar zonele care ofereau un aspect plăcut în urmă cu câțiva ani au...

Biblioteca Municipală din Pașcani devine centru de educație digitală pentru persoanele de peste 65 de ani

Seniorii din Pașcani au ocazia să învețe gratuit cum să folosească telefonul mobil, internetul și serviciile digitale, după ce Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a obținut finanțare prin programul european Hi Digital, derulat de Fundația Vodafone România. Programul este dedicat...

Critici dure la proiectul de redeschidere a păcănelelor la Pașcani

Reacții vehemente la propunerea unui consilier local de reluare a activității sălilor jocurilor de noroc la Pașcani. Proiectul de regulament pus în dezbatere publică la inițiativa lui Alexandru Nemțanu de la PNL prevede anularea hotărârii de interzicere a acestor...

Un bărbat, originar din Pașcani, omorât și îngropat într-o curte din județul Botoșani

Botoșăneanul care a fost găsit îngropat într-o curte din localitatea Maghera- comuna Vârfu Câmpului este, cel mai probabil, Marinel Iulian Romașcanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care era dat dispărut din luna aprilie. „Romascanu Marinel-Iulian, de 48...

Firmele pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit. Facilitatea va fi acordată automat

Firmele care și-au plătit la timp taxele pe anul fiscal 2025 pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Contribuabilii nu trebuie să depună cerere. Verificările și acordarea facilității vor fi...

Rețetele minune de pe TikTok. De ce nu putem „pierde două mărimi în 10 zile” și de ce nu „slăbim în somn cu morcov...

Internetul a ajuns un cabinet medical uriaș, dar odată ce intri în el ai toate șansele să ieși cu mai multe afecțiuni decât ai intrat. „Medicina” de pe TikTok, Facebook sau Instagram – rețetele „minune”, ceaiurile detoxifiante, pastilele și...

Regulile pentru boxele de la bloc, mai stricte decât cred mulți. Proprietarii trebuie să respecte aceste prevederi

Proprietarii care dețin o boxă la subsolul blocului pot depozita o gamă variată de bunuri, însă legislația și normele de prevenire a incendiilor impun limite clare privind obiectele care pot fi păstrate în aceste spații. Materialele inflamabile, explozive sau...

Elevii de clasa a IX-a încep anul școlar 2026-2027 cu programe noi / Mai mult timp pentru recapitulare și exerciții practice, iar dirigenția este...

Elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027 vor fi prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Reforma începe în septembrie 2026 și se aplică disciplinelor din trunchiul comun, dar și materiilor...
Paşcani
cer senin
36.7 ° C
36.7 °
36.7 °
23%
3.7m/s
0%
mie
37 °
J
38 °
vin
35 °
S
30 °
D
31 °

Niciun articol afișat