miercuri, iulie 9, 2025
20.9 C
Paşcani
Login

Tranzacţiile cu cardul pentru plata impozitelor şi taxelor au crescut cu 30% în 2012, la 98 milioane lei

Tranzacţiile efectuate cu cardul pentru plata impozitelor şi taxelor la nivel naţional au înregistrat anul trecut o creştere de circa 30% atât ca număr, cât şi ca valoare, ajungând la peste 98 milioane de lei, iar 80% din sumă a fost generată de zece oraşe, a anunţat luni Visa Europe.

Românii au folosit mai des cardurile anul trecut pentru a-şi achita obligaţiile fiscale şi au realizat peste 285.000 de plăţi electronice, în creştere cu 32% comparativ cu 2011, potrivit datelor raportate de băncile din România membre ale Visa Europe, se arată într-un comunicat al companiei.

Valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a rămas constantă anul trecut, la 344 lei.

Primele zece oraşe în funcţie de volumul taxelor şi impozitelor plătite cu cardul, care generează 80% din încasările totale, sunt Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara şi Târgu Mureş.

Continuare pe Mediafax

Recomandări

Calendar admitere la liceu 2025. În ce perioadă depun elevii cererile de înscrierE

Elevii de clasa a VIII-a vor încheia oficial perioada examenelor miercuri, 10 iulie 2025, odată cu afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, după soluționarea...