Priorităţile Ministerului Sănătăţii în oncologie: Regândirea programului, prevenţia primară şi depistarea precoce

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Priorităţile Ministerului Sănătăţii în oncologie vizează regândirea programului naţional, cu accent pe partea de educaţie, prevenţia primară şi depistarea precoce a bolii, dar şi realizarea unui registru naţional având ca scop creşterea echităţii în accesul la servicii de diagnostic şi tratament.

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), 2013 va fi un an de reorganizare a Programului naţional de oncologie şi de reînnoire a parteneriatelor cu asociaţiile bolnavilor cronici.

Într-un comunicat remis luni MEDIAFAX, Ministerul Sănătăţii asigură bolnavii de cancer că, în 2013, programul naţional de oncologie figurează între priorităţile şi obiectivele acestui an. De altfel, primul parteneriat pe care ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a semnat în cel de-al doilea mandat al său este cel cu pacienţii cu boli cronice, inclusiv cu afecţiuni oncologice.

„Cancerul reprezintă o problemă importantă de sănătate publică în România, a cărei abordare a fost, până în prezent, destul de fragmentară. Având în vedere numărul în creştere al cazurilor noi de îmbolnăvire, atât în România, cât şi la nivel mondial, Ministerul Sănătăţii şi-a stabilit ca prioritate regândirea Programului naţional de oncologie, cu accent pe partea de educaţie, prevenţie primară şi depistare precoce (screeningul organizat)”, se arată în comunicat.

Continuare pe Mediafax

PULSUL ZILEI

Încep lucrările de reabilitare a cantinei din Târgu Frumos. Anunțul administrației locale – FOTO

Veste bună la Târgu Frumos. Administratorul public, Tudor Drobotă, a precizat că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul de reabilitare si modernizare a corpului destinat cantinei. "Începem vara cu alte vești bune: încep lucrările de reabilitare...

Cea mai veche școală din Pașcani, Centru Cultural Mihail Sadoveanu? Un consilier vrea să o dărâme și să facă o machetă

Cum ar fi dacă cea mai veche școală din Pașcani ar fi transformată într-un centru cultural care să poarte numele marelui prozator, Mihail Sadoveanu? Este vorba despre școala din cartierul Vatra, ridicată, apoi renovată în timpul reformei Spiru Haret,...

Parc fotovoltaic în comuna Miroslovești. Investiție de peste 400.000 de lei pentru energie verde

Comuna Miroslovești face un nou pas spre independența energetică și reducerea costurilor cu energia electrică. Administrația locală va realiza un parc fotovoltaic printr-un proiect finanțat de Ministerul Energiei, prin Programul Fondul pentru Modernizare. Contractul pentru execuția lucrărilor, livrarea și instalarea...

Consilierii nu au un răspuns privitor la soarta celei mai vechi scoli din Pașcani

Solicitarea Casei Corpului Didactic Iași de reabilitare a celei mai vechi școli din Pașcani și redarea ei în circuitul educațional a rămas fără răspuns din partea consilierilor locali. Cererea a fost discutată în cadrul ședinței din 10 iunie 2026,...

Contract semnat pentru modernizarea Gării Pașcani. Investiție de aproape 27 de milioane de lei

Unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din municipiul Pașcani intră în etapa de execuție. Marți, 9 iunie, a fost semnat contractul pentru modernizarea Gării Pașcani, investiție estimată la aproximativ 27 de milioane de lei, finanțată din fonduri...

Legislativul pășcănean nu a fost în stare să interzică păcănelele. Un consilier PNL insistă cu reglementări pentru funcționarea lor

Legislativul pășcănean nu a fost în stare să ia o hotărâre clară privitor la soarta sălilor de jocuri de noroc din Pașcani. În ședința de astăzi, 10 iunie a.c., a fost respins cel de-al treilea proiect inițiat pe această...

Se fac pregătiri pentru Festivalul Tradițional de la Pașcani

Au început pregătirile pentru festivalul tradițional de la Pașcani, ce va avea loc în piațeta Primăriei, din strada Ștefan cel Mare, în perioada 11-14 iunie. De miercuri, 10 iunie, comercianții și organizatorii au început să își amenajeze terasele, rulotele...

Când va fi deschis ștrandul din Pașcani

Pregătirile pentru deschiderea ștrandului municipal din Pașcani sunt aproape de final. Muncitorii Primăriei au făcut reparațiile necesare și au dat stratul de grund pe bazin. Urmează ca pana la sfârșitul săptămânii sa fie dat si stratul de vopsea, conform precizărilor...

Atenție cum și pe unde circulați! Zeci de pietoni amendați de poliție în zonele Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și Iași

C.P. În ziua de 8 iunie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroul Rutier Iași și structurile de ordine publică, Biroul Rutier Paşcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos şi Compartimentul Rutier...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: 6 ani pierduți. 6 ani în care Iașul a fost ținut pe loc de administrația PNL

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "6 ani pierduți. 6 ani în care Iașul a fost ținut pe loc de administrația PNL. Sub conducerea lui Costel Alexe și a Partidul Național Liberal, județul Iași nu a devenit motorul de dezvoltare promis în campanii....
Paşcani
cer fragmentat
16 ° C
16 °
16 °
83%
1.7m/s
100%
J
29 °
vin
17 °
S
22 °
D
23 °
lun
19 °

Niciun articol afișat