Trenurile Pascani-Targu-Neamt si Targu-Neamt-Pascani anulate din cauza gerului. Ce alte măsuri au impus autorităţile în judeţul Iaşi, aflat sub cod portocaliu

Oficialii CFR Călători din Regionala Iaşi au anunţat că mai multe garnituri de tren au întârzieri, iar două trenuri au fost anulate, luni.

Constantin Axinia, directorul CFR Călători Iaşi, a declarat la un post de radio local că trenurile Paşcani-Târgu Neamţ şi Târgu Neamţ-Paşcani au fost anulate din cauza temperaturilor foarte scăzute din judeţul Neamţ şi a lipsei de pasageri pe aceste rute. În ultimul interval, cea mai mare întârziere a avut-o trenul Timişoara-Iaşi, respectiv 100 de minute, din cauza unei defecţiuni a locomotivei în judeţul Suceava. Potrivit şefului regionalei CFR Iaşi, călătorii care vor circula cu trenul în perioada în care a fost instituit cod portocaliu de ger vor primi ceai cald în staţiile din zona de munte, dacă trenurile vor avea întârzieri mai mari de 10 minute.

 

Oficialii Prefecturii Iaşi au transmis că judeţul este sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu de ger persistent, rafale de vânt şi ninsori temporare, iar duminică, 25 februarie, a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „Codul Portocaliu va fi în vigoare până pe data de 1 martie, ora 10.00. În această perioadă, o atenţie deosebită trebuie acordată persoanelor aflate în situaţii sociale dificile, inclusiv persoanelor fără adăpost“, a anunţat prefectul Marian Şerbescu. Astfel, potrivit prefectului, la nivelul fiecărei comunităţi trebuie identificate persoanele în vârstă, cele fără adăpost pentru a se putea lua rapid măsuri de punere în siguranţă.

 

Totodată, în perioada codului portocaliu se va asigura permanenţa la fiecare primărie din judeţ, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmând să facă verificări prin sondaj. „Am dispus şi ca persoanele care fac dializă, dar şi femeile însărcinate, să fie monitorizate atent şi, dacă va fi cazul, să fie aduse din timp la unităţile medicale“, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Pe drumurile locale, judeţene şi naţionale se intervine constant pentru deszăpezire şi că există stocuri suficiente de material antiderapant. „Am luat în discuţie astăzi şi eventuale probleme legate de alimentarea cu gaz şi energie electrică. Se fac demersuri pentru a se asigura o presiune şi o cantitate suficiente de gaz pentru a evita orice fel de probleme“, a anunţat prefectul Marian Şerbescu.

Sursa Adevarul

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat