Autoritățile locale oferă o reducere de 10% contribuabililor care își achită anticipat impozitele, însă facilitatea este condiționată de respectarea unui termen strict. Potrivit reglementărilor fiscale, bonificația se acordă doar pentru plata integrală a taxelor locale până la 31 martie 2026, inclusiv. Plata impozitelor locale înainte de termen nu este o obligație administrativă, ci o oportunitate reală de economisire pentru români.
Până când se aplică reducerea de 10% la plata impozitelor locale Românii pot beneficia de o bonificație de 10% dacă își achită integral impozitele locale până la 31 martie 2026, inclusiv. Facilitatea fiscală nu se aplică automat oricărei plăți, ci este condiționată de stingerea completă a obligațiilor aferente întregului an.
Contribuabilii care achită doar parțial sumele datorate nu sunt eligibili pentru această reducere. De asemenea, plata în două tranșe – prima până la 31 martie și a doua până la 30 septembrie – exclude acordarea bonificației. Astfel, reducerea este rezervată exclusiv celor care optează pentru plata anticipată integrală a impozitelor locale.
