Un academician cere înlocuirea imnului naţional cu unul scris de el

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Actualul imn are prea multă „văicăreală” şi îl laudă pe împăratul Traian care ne-a cucerit, se plânge omul de ştiinţă.

Un academician clujean, cu dublă cetăţenie, română şi americană, cere autorităţilor, ca la revizuirea Constituţiei, să fie înlocuit actualul imn naţional „Deşteaptă-te române” cu un imn intitulat „Un suflet de român”, pentru care a scris versurile. Adrian Toader (foto) a plecat din România ca dizident politic în anul 1979, şi s-a stabilit în SUA. A crescut cu vechiul imn al Republicii Socialiste România, „Trei culori”, despre care spune că nu i-a plăcut, pentru că din text părea că s-ar fi limitat la trei numărul culorilor. „În 1989, au luat imnul <<Deşteaptă-te române>>, care a prins bine în acel moment de cumpănă, era un nou început. Mesajul <<deşteaptă-te>> era bun atunci, dar nu mergea restul textului, unde doar trei domnitori sunt pomeniţi şi este băgat în imn Traian care ne-a cucerit? Plus că imnul actual are versuri violente, sânge, apoi e văicăreală, răzbunare, blesteme la adresa duşmanilor, ameninţare, iar aceste energii negative se răsfrâng asupra celui care intonează imnul. Nu reiese din imnul actual pic de mândrie, nici pic de demnitate şi lipseşte şi cultura. Noi, românii, nu suntem un popor de barbari. În plus, imnul nu îndeplineşte condiţiile impuse de UE”, a susţinut Toader.
Versuri scrise în maşină

Acesta consideră că, la peste un sfert de secol de la Revoluţia din 1989, se impune un nou imn naţional al României, aceasta fiind o necesitate a societăţii. Astfel încât s-a apucat să scrie versurile unui nou imn
naţional al României, pe care l-a intitulat “Un suflet de român”. “Eu propun autorităţilor, Parlamentului, ca la revizuirea Constituţiei, să aprobe şi înlocuirea actualului imn naţional”, a explicat acesta. Prima versiune a imnului pe care îl propune a apărut la sfârşitul anului 2014.

”În decembrie, în timp ce veneam cu maşina de la Sibiu spre Cluj-Napoca, mi-au venit pe loc primele versuri. Am scris apoi cinci strofe în următoarea săptămână, iar ultimele şapte strofe le-am scris, ulterior, într-o zi, în doar 25 de minute. Am cizelat textul, iar în 31 ianuarie am scos versiunea care a fost înregistrată, pe cinci voci, într-un studio de muzică, de studenţi ai Academiei de Muzică <>. Am păstrat atunci muzica lui Anton Pann, a actulului imn naţional”, a spus acesta.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
92%
2.5m/s
100%
J
19 °
vin
25 °
S
30 °
D
27 °
lun
21 °

Niciun articol afișat