Supriza neplacuta pentru proprietarul unei masini din Pascani. Barbatul si-a gasit acum doua zile , autovehiculul avariat puternic, intr-o parcare de pe strada Moldovei. Gheorghe Costan a depus o plangere la Politia Pascani, iar din primele verificari se pare ca neatentia unui sofer de tir sta la baza accidentului.
Autoturismul marca Dacia Duster se afla parcat regulamentar in fata societatii SC Constructorul, iar potrivit martorilor soferul unui tir inmatriculat in Moldova nu a apreciat corect latimea soselei si a acrosat puternic masina de teren. Paznicul societatii a auzit bufnitura dar nu a reusit sa retina numarul de inmatriculare al autovehiculului de mare tonaj.
Plangerea depusa de pagubit a ajuns pe mana politistilor de la Rutiera, care efectueaza cercetari pentru a afla mai exact cum a ajuns in aceasta stare masina pascaneanului.