Un bărbat din Scobinți, infectat cu COVID, a fugit dintr-un spital din Iasi și s-a spânzurat

Un bărbat de 37 de ani a fost găsit spânzurat în localitatea Scobinţi, judeţul Iaşi. Acesta ar fi fugit dintr-un spital din Iasi, unde se pare ca era internat cu diagnosticul COVID. A fost necesară intervenţia elicopterului SMURD. Conducerea spitalului de Boli Infectioase „Sfanta Parascheva” Iasi spune ca nu a avut ca internat persoana în cauza.

„Doresc să vă informez că bărbatul de 37 de ani găsit spânzurat nu a fost pacientul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi nici nu a fost consultat în cadrul Centrului de Evaluare si Tratament din cadrul unităţii medicale. Fie că sunt internaţi pentru tratament, analize sau evaluare, pacienţii sunt ingrijiţi şi protejaţi, atât din punct de vedere medical cât şi empativ, emoţional (prin intermediul cadrelor medicale cât şi a psihologilor spitalului). Indiferent de vârstă, statut social sau spirit civic, Spitalul Clinic de Boli Infectioase «Sf. Parascheva», pune pe primul plan pacientul şi aparţinătorii. Vă asigurăm de profesionalismul şi aplecarea asupra tuturor pacienţilor, aceştia fiind îngrijiţi holistic în cadrul spitalului nostru”, a spus dr. Florin Roşu, managerul unităţii medicale. Diagnosticul cu Covid 19 este însă confirmat în UPU Spiridon.

Pacientul se afla intr-o stare grava, prognosticul in privinta starii sale de sanatate fiind rezervat. ”Bărbatul a fost adus in coma hypoxică intubat la UPU de la Spitalul de Neurochirurgie pentru că este şi COVID. A fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi se pare ca a plecat fără aviz medical. Nu ştim cauza acestui gest suicidar, prognosticul este rezervat”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD Iaşi.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
92%
3.9m/s
100%
J
15 °
vin
14 °
S
15 °
D
16 °
lun
16 °

Niciun articol afișat