Un conţopist cu capul în nori a „executat silit” 41 de avocaţi, procurori şi judecători

Mai mulţi jurişti cu experienţă au ratat şansa să devină executori judecătoreşti, după ce au fost duşi în eroare cu privire la termenul limită de depunere a dosarelor.

O greşeală a unui funcţionar a luat dreptul a peste 40 de avocaţi, procurori şi judecători de a concura pentru şase posturi de executor judecătoreşti, rămase vacante la nivel naţional. Printre acestea se număra şi un post din circumscripţia Judecătoriei Hârlău, însă Ministerul Justiţiei nu a putut oferi numele celor care au vizat acest post din Iaşi din cauza datelor cu caracter personal. Concursul a fost organizat la începutul acestui an de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi nu viza efectiv susţinerea unor probe, condiţia principală ce trebuia îndeplinită de candidaţi fiind exercitarea meseriilor enumerate pentru o perioadă de cinci ani. Pe data de 8 iulie, UNEJ a dat publicităţii un anunţ cu cele şase persoane care au primit ordine de numire din partea Ministerului Justiţiei pentru a deveni executori judecătoreşti, pentru postul vacant de la Hârlău fiind numit avocatul ieşean Adrian Florin Calistru, cunoscut pentru reprezentarea clienţilor aflaţi în litigii cu instituţii bancare.

După selecţia dosarelor, jumătate din candidaţii din toată ţara au constatat cu uimire că sunt respinşi din concurs pentru depăşirea termenului limită de depunere a actelor solicitate. Aceştia au fost induşi în eroare de un lucrător al UNEJ care a conceput anunţul de concurs, acesta calculând greşit termenul de 15 zile de la publicarea listei posturilor vacante în Monitorul Oficial pentru depunerea dosarelor. Lista a fost publicată în MO din 11 ianuarie, iar anunţul UNEJ dădea ca termen limită de depunere a cererilor de admitere în profesia de executor judecătoresc data de 2 februarie. Comisia de selecţie a dosarelor întrunită ulterior expirării termenului a considerat că cele 15 zile calculate sunt calendaristice, nu lucrătoare, cum eronat a apreciat angajatul UNEJ. Astfel, toate cererile depuse la nivel naţional după data de 27 ianuarie au fost respinse pe motiv că ar fi fost depuse tardiv, deşi niciuna nu a depăşit termenul de 2 februarie menţionat în anunţ de UNEJ.
Ministerul Justiţiei: „UNEJ nu are calitatea de organizator cu rol decizional”

Unul din candidaţii afectaţi de menţiunea UNEJ în anunţul de concurs este avocata ieşeană Roxana Lupu Nicolăiţă, care a depus dosarul pe data de 1 februarie. Aceasta a întreprins demersuri la UNEJ şi la Ministerul Justiţiei, însă ambele instituţiii i-au transmis că acel concurs s-a desfăşurat în condiţiile legii. „La solicitarea adresată UNEJ cu privire la persoana ce se face vinovată de includerea datei eronate în textului anunţului şi ce măsuri sancţionatorii s-au aplicat acesteia, UNEJ a înţeles să citeze textul de lege fără a răspunde de o manieră concretă solicitării. Greşeala a fost a uneia dintre instituţiile abilitate a ocupa un rol semnificativ în derularea acestei proceduri, prin publicarea unui anunţ care să aducă la cunoştinţa candidaţilor informaţii coerente şi credibile, prin întocmirea unor referate etc. Dacă tocmai această instituţie realizează greşeli grosolane, greşeli ce conduc la prejudicii însemnate pentru participanţii la selecţie, ilegalitatea derulării concursului este una evidentă. Mai mult, în pofida evidentei nereguli şi a culpei lucrătorilor UNEJ, aceştia înţeleg să ofere un răspuns sfidător, citând un text de lege şi arătând că şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile legale”, a precizat avocata Roxana Lupu Nicolăiţă. Într-un răspuns oferit săptămâna trecută pentru „Ziarul de Iaşi”, Ministerul Justiţiei susţine că rolul UNEJ în organizarea acestui concurs nu a fost unul decizional, dar nu a explicat de ce lucrătorul UNEJ a adăugat informaţia privind termenul limită dacă nu era de competenţa sa.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...

Schimbare în programul „Noua Casă”: Tinerii sub 35 de ani vor putea cumpăra locuințe cu un avans de doar 5%

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care le permite tinerilor sub 35 de ani să acceseze programul „Noua Casă” cu un avans de doar 5%. Această facilitate se va aplica inclusiv pentru creditele mari, cuprinse între 70.001 și...

Majorarea pragului de cash pentru agenții economici, susținută de BNR, dar respinsă de fosta coaliție de guvernare de „dreapta”

Proiectul legii prin care se propune majorarea pragului de cash în casieriile agenților economici, de la 50.000 de lei pe zi la 200.000 de lei pe zi, este respins de Parlament, prin votul senatorilor fostei Coaliții de „dreapta”, dar...

Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va trebui să facă verificări medicale mai stricte pentru permis

Șoferii cu probleme de vedere, tulburări psihice sau antecedente legate de consumul de alcool și droguri vor fi supuși unor evaluări medicale mai stricte începând cu 6 noiembrie. Noile reguli, publicate în Monitorul Oficial, prevăd verificări mai amănunțite înainte...

După taxa pe coletele mici, UE va impune şi taxa de procesare pentru coletele provenite din ţările terţe

Pentru a limita avalanşa de produse chinezeşti achiziţionate online şi pentru a consolida controalele, o „taxă de procesare” de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
82%
4.8m/s
100%
mar
13 °
mie
14 °
J
13 °
vin
12 °
S
9 °

Niciun articol afișat