Ministerul de Interne caută 18.000 de angajaţi

Deficitul de personal s-a accentuat cu încă 3.000 de posturi în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), de la 15.000 la 18.000 de locuri neocupate, cu toate că au fost reîncadraţi foşti salariaţi şi au fost angajaţi subofiţeri care nu au absolvit şcolile MAI, arată oficialii instituţiei, care spun că, în următoarea perioadă, vor mai fi examene pentru încadrarea subofiţerilor, dar şi pentru trecerea unor angajaţi în corpul ofiţerilor.

Cel mai mare deficit de personal se înregistrează la Inspectoratul General al Poliţiei Române, urmat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Deficitul total, potrivit Ministerului Afacerilor Interne, ajunge la aproximativ 18.000 de posturi, cu aproximativ 3.000 mai mare decât în luna martie, în ciuda faptului că au fost încadraţi 2.980 de subofiţeri din sursă externă (fără să fi absolvit şcolile de specialitate ale MAI), dintre care numai 1.726 în Poliţia Română.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...

Schimbare în programul „Noua Casă”: Tinerii sub 35 de ani vor putea cumpăra locuințe cu un avans de doar 5%

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care le permite tinerilor sub 35 de ani să acceseze programul „Noua Casă” cu un avans de doar 5%. Această facilitate se va aplica inclusiv pentru creditele mari, cuprinse între 70.001 și...

Majorarea pragului de cash pentru agenții economici, susținută de BNR, dar respinsă de fosta coaliție de guvernare de „dreapta”

Proiectul legii prin care se propune majorarea pragului de cash în casieriile agenților economici, de la 50.000 de lei pe zi la 200.000 de lei pe zi, este respins de Parlament, prin votul senatorilor fostei Coaliții de „dreapta”, dar...

Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va trebui să facă verificări medicale mai stricte pentru permis

Șoferii cu probleme de vedere, tulburări psihice sau antecedente legate de consumul de alcool și droguri vor fi supuși unor evaluări medicale mai stricte începând cu 6 noiembrie. Noile reguli, publicate în Monitorul Oficial, prevăd verificări mai amănunțite înainte...

După taxa pe coletele mici, UE va impune şi taxa de procesare pentru coletele provenite din ţările terţe

Pentru a limita avalanşa de produse chinezeşti achiziţionate online şi pentru a consolida controalele, o „taxă de procesare” de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care...

27 octombrie, ziua pisicilor negre. Cu ce au „greșit” de-a lungul istoriei

Pe 27 octombrie, pisicile negre sunt în centrul atenției, cu ocazia unei zile dedicate acestor feline elegante, misterioase și, de multe ori, neînțelese. Asociate de-a lungul timpului cu superstiții și credințe populare, ele au fost considerate cândva semne de...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
82%
4.8m/s
100%
mar
13 °
mie
14 °
J
13 °
vin
12 °
S
9 °

Niciun articol afișat