Un pășcănean și-a găsit casa goală după ce a venit din concediu. Hoţul a dat totul pe droguri, la nici 10% din preţ

Un păşcănean şi-a găsit casa goală după ce a plecat în concediu, lăsând un geam deschis. Hoţul a fost prins, dar bunurile furate de acesta nu au mai putut fi recuperate. Fuseseră vândute de mult, la o zecime din valoare.

 

În iulie 2018, V.T. a plecat pentru o săptămână în concediu, împreună cu soţia, mama şi sora sa. A făcut greşeala de a lăsa geamul de mici dimensiuni de la baie deschis. Geamul nu era însă suficient de mic pentru a împiedica intrarea lui Petru Lupu. Aflat sub influenţa substanţelor etnobotanice, acesta a sărit gardul gospodăriei, a rupt plasa pentru insecte a ferestrei şi s-a strecurat înăuntru. Din baie, a intrat într-un hol, apoi într-un dormitor. Aici nu a găsit nimic de furat, aşa că a mers în sufragerie. De aici a luat o unitate PC, un monitor, un receiver, un telefon şi alte bunuri. În a treia cameră a găsit 900 de euro, într-o geantă de voiaj. A ieşit din casă pe altă fereastră, a sărit din nou gardul şi a mers direct la gară. A luat trenul până la Iaşi, unde a vândut bunurile furate unor persoane rămase neidentificate, contra sumei de 1.500 de lei. Banii s-au topit imediat, fiind folosiţi de Lupu pentru cumpărarea de etnobotanice.

Întors din concediu, V.T. şi-a evaluat paguba la 4.200 de euro. Poliţiştii au găsit amprentele digitale ale hoţului la faţa locului, dar găsirea şi reţinerea acestuia au durat 10 luni. A fost găsit în puşcărie, unde ispăşea o condamnare la 5 ani de detenţie pentru tâlhărie calificată. Fusese condamnat definitiv la trei luni după comiterea furtului. Lupu a fot trimis în judecată pentru noua faptă în martie anul trecut. Nu se afla la prima faptă, magistraţii Judecătoriei Paşcani reţinând astfel starea de recidivă. În această situaţie, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.

Magistraţii au reţinut în defavoarea inculpatului şi faptul că este dependent de etnobotanice, ceea ce îi accentua periculozitatea. Lupu a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare, pedeapsă care a fost contopită cu cea aflată deja în curs de executare. A rezultat o pedeapsă finală la 6 ani şi 2 luni de detenţie. Sentinţa a fost contestată de hoţ, dosarul intrând pe rolul Curţii de Apel. Această instanţă urmează să îl analizeze în septembrie, după vacanţa judecătorească.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
13 ° C
13 °
13 °
85%
4.3m/s
31%
lun
15 °
mar
16 °
mie
12 °
J
13 °
vin
10 °

Niciun articol afișat