Mai multe comune din preajma oraşelor Paşcani şi Hîrlău vor rămâne în perioada următoare fără energie electrică. Muncitorii de la compania Delgaz Grid, fosta E ON, vor efectua lucrări programate şi anunţate, la mai multe puncte de transformare. Consumatorii casnici care doresc să afle mai multe informaţii suplimentare despre aceste intervenţii au la dispoziţie un număr de telefon gratuit.
Sfârşitul lunii iulie şi începutul lui august vine cu întreruperi de energie electrică în mai multe localităţi. Prima intervenţie va avea loc începând de luni, 31 iulie, şi până pe 5 august, în intervalul orar 8:00 – 16:00, în localitatea Cârjoaia, comuna Cotnari .
Săptămâna următoare, tot de luni, 7 august şi până pe 12 august, între 8:30-16:30, consumatorii din zona punctelor de transformare 2 şi 3, din Muncelul de Sus, comună Mogosesti-Siret, vor rămâne fără curent în gospodării.
În aceeaşi perioada şi timp orar, se va lucra şi în localitatea Halaucesti.
Lucrările pot fi reprogramate în situaţia apariţiei unor evenimente neprevăzute în reţelele electrice.
Informaţii suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon gratuit, 0800 800 929.