USR Pascani, mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Organizația USR Pașcani a sărbătorit Ziua Unirii Principatelor Române. Cu aceasta ocazie au fost depuse coroane la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa și la Biserica “Înălţarea Domnului” din Paşcani, la Capela.

Mesajul membrilor USR Pașcani:

„Unire. Un cuvânt pe care îl amintim azi nu doar pentru a ne referi la extraordinarul gest politic din 1859 al înaintașilor noștri, ci și pentru a discuta despre noi și despre prezent. Societatea românească este azi dezbinată, iar legăturile dintre români par să fie tot mai slabe. Cum facem să le întărim la loc? Cum alungăm răul dintre noi și cum regăsim punțile comune care au permis unirea Moldovei cu Țara Românească, apoi cu Basarabia, Bucovina și Transilvania și care au făcut ca România să reziste mai bine de un secol? Aniversări ca cea de azi au sens dacă ne amintesc că facem parte din același popor, că, în final, vrem același lucru: să trăim în pace, să avem bunăstare și să ducem o viață normală. Și doar împreună, uniți, putem face acest lucru. La mulți ani România! Și multă înțelepciune să ne regăsim coeziunea!”

PULSUL ZILEI

Cum a început noul an școlar la Deleni – FOTO

Cum a început noul an școlar la Deleni, mesajul primarului, Dumitru Prigoreanu: "Așteptări și dorințe la început de an școlar în comuna Deleni Avem în comuna noastră peste o mie de copii. Am creat condiții bune în școlile și grădinițele existențe...

Peste 400 de sportivi, la Cupa Dacilor de la Târgu Frumos – VIDEO

Peste 400 de judoka din țară și din străinătate au participat, sâmbătă, 5 septembrie, la cea de-a VI-a ediție a Cupei Dacilor la Judo, competiție inclusă în calendarul Federației Române de Judo. Întrecerile s-au desfășurat în Sala de Sport a...

Copiii din Pașcani au încheiat vacanța pe bicicletă

Ultima zi de vacanță a fost prilej de distracție și mișcare pentru zeci de copii din Pașcani și împrejurimi. Aceștia au lăsat deoparte pentru câteva ore ghiozdanele și pregătirile pentru școală și s-au întâlnit în Parcul Peștișorul, la cea...

Prima zi de școală în comune și orașele Târgu Frumos și Hârlău

Aceleași emoții, revederi și agitație au fost luni, 7 septembrie, și în școlile din comunele aflate în apropierea municipiului Pașcani, dar și în orașele Târgu Frumos și Hârlău. Elevii au revenit în bănci, iar pentru cei din clasa pregătitoare...

Subprefectul Iașului: Pașcaniul are nevoie de o strategie de atragere a investitorilor

Pașcaniul ar avea nevoie de un plan și de o echipă de profesioniști pentru a atrage investiții și investitori în municipiu. De asemenea, administrația locală ar trebui să fie preocupată în prezentarea oportunităților de investiții, având în vedere nodul...

Un nou an școlar a debutat în unitățile de învățământ din Pașcani – VIDEO

După vacanța de vară, mii de elevi au revenit în sălile de clasă, cu emoții pentru un nou început, bucuria revederii colegilor și nerăbdarea de a descoperi ce le rezervă noul an școlar. La Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga”, elevii au...

Mesajul primarului Radu Curcă: Un nou an școlar, în școli care se schimbă odată cu Hârlăul

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Începutul fiecărui an școlar înseamnă emoție, speranță și un nou drum. Pentru cei mici este începutul unei aventuri, pentru elevii mai mari – încă un pas spre viitor, iar pentru profesori și părinți...

Weekend prelungit pentru elevi și profesori în prima săptămână din octombrie. Data la care nu se organizează cursuri

Elevii și profesorii vor avea un weekend prelungit la începutul lunii octombrie, întrucât luni, 5 octombrie 2026, nu se organizează cursuri. Ziua internațională a educației prelungește astfel pauza începută sâmbătă, iar activitatea didactică va fi reluată marți, potrivit calendarului...

Când ar urma să intre bursele școlare în 2026-2027. Cine poate beneficia și ce sume sunt prevăzute

Bursele școlare ar urma să fie acordate în 2026-2027 după regulile aplicate în anul precedent, potrivit unui răspuns oferit pe Facebook de ministrul Educației, Mihai Dimian. Acesta a scris că varianta transmisă Guvernului menține metodologia în vigoare, inclusiv perioada...

Modificări majore pentru elevi și profesori în anul școlar care începe astăzi. Un nou calendar al Bacalaureatului

Anul școlar 2026-2027 începe cu o serie de schimbări importante pentru elevi și profesori: un nou curriculum pentru cei care intră în clasa a IX-a, un calendar modificat al Bacalaureatului, cu probele de competențe programate încă din aprilie, și un nou cadru pentru examenul din 2030....
Paşcani
câțiva nori
23 ° C
23 °
23 °
40%
3.5m/s
0%
lun
21 °
mar
31 °
mie
30 °
J
31 °
vin
28 °

Niciun articol afișat