4.1 C
Paşcani
luni, noiembrie 4, 2024

„Vă rog, şefu, luaţi!”

aşa a vrut să momească un şofer fără permis un poliţist, ca să scape de dosarul penal * el i-a oferit 500 de lei şi… un cadou din Italia
Un bărbat din Târgu Frumos va fi judecat fiindcă a încercat să dea mită unui poliţist. Pe 20 octombrie 2012, Gheorghe Florin Udilă (39 de ani) a fost prins la volanul unei Dacii, fără permis. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal şi, în februarie, şoferul a fost citat la Poliţie. Ca să scape de probleme, el a început demersurile ilegale.
Pe 4 februarie, Udilă s-a întâlnit pe stradă cu agentul Dragoş Geamăn, care se ocupa de cercetări. Fără să stea pe gânduri, l-a rugat să-l ajute să „rezolve” dosarul, că-i va da şi lui dreptul. Când agentul a refuzat, Udilă i-a spus că are bani la el, aşa că trebuie să indice doar suma. Poliţistul i-a spus însă să respecte citaţia primită pentru a doua zi şi i-a anunţat pe procurori.
Anchetatorii au organizat flagrantul, iar Udilă a fost înregistrat din momentul când a intrat în biroul lui Geamăn. „Inculpatul i-a cerut explicit agentului să-l ajute, a scos 500 de lei din buzunar şi i-a promis că-i va aduce şi un cadou din Italia”, ne-a declarat dna Carmina Pascal, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunal.
Ca dosarul să nu mai ajungă la Parchet, Udilă a trecut la jurăminte şi rugăminţi: „Nu vă faceţi probleme, sărut mâna dumneavoastră! Hai, vă rog, şefu, luaţi! Să moară copilul meu dacă o să vă fac probleme”. Acum, el a fost trimis în judecată pentru dare de mită.

Sursa Evenimentul

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70