Vandalism în miez de noapte, pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Poliția a deschis dosar penal

Noapte agitată pentru locatarii unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Trei adolescenți, cu vârste intre 12 si 15 ani, au provocat zgomote puternice și au vandalizat o insulă ecologică, iar o mașină aflată în apropiere a fost zgâriată.

Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, 30 septembrie.  Gălăgia i-a făcut pe mai mulți locatari să iasă la ferestre și să le atragă atenția tinerilor.

O filmare făcută publică pe rețelele de socializare surprinde o parte din incident (VIDEO AICI). În imagini se aud zgomotele produse de cei trei, dar și un schimb de replici cu unul dintre locatarii blocului. Tinerii chiar i-au amenințat pe cei are le-au cerut să înceteze. În schimb, la apariția unor oameni, adolescenții au luat-o la fugă. 

În urma incidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere.

IPJ IASI:

La data de 30 septembrie a.c., Poliția Municipiului Pașcani a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au distrus mai multe autoturisme și un container metalic pe o stradă din municipiul Pașcani.

Din verificări a rezultat faptul că, trei tineri de 12 și 15 ani, ar fi distrus mai multe elemente de placare metalică din structura exterioară a unui container și ar fi zgâriat caroseria portbagajului unui autoturism, dintr-o parcare din municipiul Pașcani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

PULSUL ZILEI

Guvernul prelungește termenul pentru actualizarea codurilor CAEN. Noua dată-limită pentru firme

Doar 37,24% dintre cei care trebuie să își actualizeze codurile CAEN au făcut până acum această modificare, potrivit datelor ONRC. Guvernul a decis să acorde firmelor încă șase luni pentru trecerea la CAEN Rev. 3, noul termen fiind 25...

Ce consilieri locali de la Târgu Frumos vor face parte din comisiile pentru interviurile candidaților la funcțiile de director 

Legislativul local din Târgu Frumos au desemnat, în ședința din 30 septembrie, consilierii care vor face parte din comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ din oraș. Potrivit...

Un nou „coleg de învățare”, la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot

Un nou "coleg de învățare", la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot "De azi un nou coleg de învățare: “super inteligentul/si” Unirea 4.0, adică un asistent IA. Resursele de răbdare sunt prețioase. Cele de învățare...

Consilieri locali în comisiile din școlile din Pașcani. Desemnări pentru Consiliile de Administrație, Comisiile de Evaluare și Asigurare a calității și pentru concursurile de...

Consiliul Local Pașcani a desemnat, în ședința de miercuri, 30 septembrie, reprezentanții legislativului local care vor face parte din consiliile de administrație și din comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității din unitățile de învățământ din municipiu. Totodată, consilierii locali au...

„Mizerabilii”, după Victor Hugo, pe scena Casei de Cultură din Pașcani

Iubitorii de teatru din Pașcani sunt invitați la un nou spectacol găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Luni, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pe scenă va fi pusă în scenă piesa „Mizerabilii”, după celebra operă a lui...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 1 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 1 OCTOMBRIE 2026 https://www.youtube.com/watch?v=e89qEFMTy4A

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – VIDEO

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Din fonduri proprii, unitatea medicală a cumpărat monitoare de funcții vitale, perfuzoare și un laser de mare putere pentru recuperare. "Spitalul nostru continuă modernizarea! 🏥 Din fonduri proprii, am investit...

Târgul localităților, sâmbătă, 3 octombrie, la Pașcani. Aproximativ 30 de producători își vor expune produsele

Esplanada municipiului Pașcani va găzdui, sâmbătă, 3 octombrie, Târgul Localităților, eveniment dedicat producătorilor locali, tradițiilor și meșteșugurilor din apropiere. Evenimentul va începe la ora 9:00 și va reuni aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea Pașcaniului....

1 octombrie, Ziua internaţională a vârstincilor. Trăim mai mult. Societatea este pregătită pentru o viață mai lungă?

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări demografice ale lumii: oamenii trăiesc mai mult. Longevitatea este una dintre marile reușite ale societății moderne, însă viețile mai lungi vin și cu...

1 octombrie, Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Prevenția și diagnosticul precoce pot salva vieți

1 octombrie marchează, în România, Ziua luptei împotriva cancerului de sân și deschide Luna de conștientizare a cancerului de sân, cunoscută în întreaga lume drept „Luna Roz”. Este o perioadă dedicată informării, prevenției, diagnosticării precoce și sprijinului acordat femeilor...
Paşcani
câțiva nori
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
40%
3.1m/s
0%
J
19 °
vin
19 °
S
18 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat