Vezi care sunt cele mai nocive mărci de ciocolată din România

Reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Româniaau avut o curiozitate: să afle câte E-uri conţin mărcile de ciocolată puse în vânzare pe piaţa autohtonă.

“Protecţia Consumatorului” a  întocmit un clasament al ciocolatei în funcţie de numărul de E-uri. Analiza a fost cât se pote de simplă:  s-a luat eticheta şi s-a calculat numărul de substanţe considerate dăunătoare care se află în conţinutul acestor dulciuri, scrie doctorulzilei.ro.

“Scopul acestei acţiuni a fost acela de a atrage atenţia consumatorilor asupra importanţei citirii informaţiilor pe care le au la îndemână”, a subliniat Alexandra Machitescu, reprezentant relaţii publice în cadrul organizaţiei.

Conform studiului, pe primul loc în acestă ierarhie a E-urilor conţinute de ciocolată, cu maximul de opt, se afla Novatini (cu cremă căpşuni şi friscă) şi Poiana (cu lapte şi cremă cu aromă de vişine). Şapte E-uri conţin: Primola Fresh Cherry, Primola Fresh Lemon, Novatini (cea cu caramel şi cea cu vişine) şi Heidi Grand Or Florentine.

În schimb, Primola Fresh Mint, Novatini Cappuccino, Africana (cu cremă de capşune), Africana (cu cremă de rom) şi Poiana (cu frişcă şi căpşune) au în compoziţie câte şase E-uri.

Cinci astfel de aditivi conţin Schogetten, Anidor (Croquant – lait and folie noisettes şi amer), Primola (cu caramel sau cu căpşuni), Novatini (cu coniac şi cu rom), Africana (cu cremă de banane) şi Milka Raspberry Cream.

În continuare urmează Africana (cu cremă de cappuccino), Poiana (varianta simplă, cea cu cremă de caramel şi cea cu cremă de lichior), Amaretto, Dark Orange, Heidi Gourmette Heidi Cherry, Carrefour – Chocolat noir fără zahăr, cu câte patru E-uri.

Alte 37 de mărci de astfel de dulciuri au doar “un E”.

În schimb, Anidor Intense Noir cu 80% cacao, Anidor Charme Noir cu 70% cacao, Lindt (ciocolată albă cu migdale), Lindt (ciocolată amăruie cu migdale) şi Lindt (lapte 44%, ciocolată amară 22% cu alune) nu conţin niciun E.

Potrivit lui  Gheorghe Mencinicopschi “E-urile din ciocolată produc dezechilibre ale organismului mai ales pe termen lung, nu produc neapărat efecte imediate. Trebuie să ne ferim de astfel de substanţe care nu fac bine sănătăţii. Cu toate acestea, întreaga industrie de gen se bazează pe astfel de aditivi şi conservanţi”.

 

DC NEWS

PULSUL ZILEI

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...

Program național pentru tinerii care nu muncesc și nu studiază. Guvernul vrea să-i readucă în școli și pe piața muncii

Guvernul vrea să lanseze un program național prin care tinerii care nu urmează cursuri și nu au un loc de muncă să fie sprijiniți să revină în educație, să învețe o meserie și să se angajeze. Inițiativa face parte...
Paşcani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
53%
6.1m/s
100%
vin
17 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °
mar
13 °

Niciun articol afișat