ZDI: Ai dat vreodată bani la doctor şi nu ai făcut apoi denunţ? Poţi fi inculpat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

„Ziarul de Iaşi“ vă dezvăluie astăzi partea poate cea mai neaşteptată a corupţiei din sistemul sanitar: pacienţi bolnavi de inimă, puşi oficial sub acuzare – „dare de mită“ – pentru că au dat bani medicului în care îşi puseseră ultimele speranţe de viaţă. Cutuma şpăgii la plic din spitalele româneşti atinge astfel o nouă dimensiune, după ce procurorii ieşeni au luat o decizie fără precedent. Nouă pacienţi sau rude ale unor bolnavi au dat cu subsemnatul la Parchet, toţi fiind puşi sub acuzare, oficial, pentru dare de mită. Este pentru prima dată când cazul unui medic acuzat de corupţie are ramificaţii atât de adânci, inclusiv în rândul pacienţilor care „omenesc” cadrele medicale. Teoria juridică relevă că, dacă au probe, anchetatorii pot acuza de mită orice pacient care este de acord să ofere mită doctorului, fără a face un denunţ înainte de a fi acuzat. Deşi stricta literă a legii nu face diferenţă, este de aşteptat totuşi ca instanţa să facă o diferenţă între un mituitor care dă bani ca să fraudeze un concurs, şi un bolnav disperat care dă mită medicului. Statisticile din domeniu sunt uluitoare: doi din trei români oferă mită atunci când merg la spital.
Ofensiva împotriva corupţiei din sistemul sanitar ajunge la un nou nivel după ce procurorii ieşeni au extins dosarul unui cunoscut chirurg din Iaşi. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi au pus sub acuzare nu mai puţin de nouă ieşeni care au fost de acord să îi ofere bani necuveniţi chirurgului Eugen Bitere, de la Spitalul de Boli Cardiovasculare (ICBV) Iaşi. Cei nouă sunt fie foşti pacienţi, fie aparţinători ai unor bolnavi care au fost trataţi, în trecut, de către doctorul Bitere şi care ar fi oferit sau intermediat oferirea unor mite medicului. Cinci dintre cei nouă au chiar calitatea de „inculpat“ în dosar: Adriana P., Maria F., Gheorghe P., Maria P. şi Vasile G. Ceilalţi cinci, Iustina T., Dumitru T., Aurelia N. şi Ioan T., au calitatea de „suspect“.

 

 

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani

Proces cu acuzații grave la Judecătoria Pașcani. Doi soți se află în plin proces de divorț și se luptă pentru custodia fiicei lor, în vârstă de șase ani. Fiecare dintre ei aduce acuzații serioase la adresa celuilalt. Tatăl copilului, în...

Parcări pe spații verzi. Alternativa: parcări supraterane dar nu sunt bani

La Pașcani, unele spații verzi dintre blocuri sunt transformate în parcări pentru mașini. Un exemplu în acest sens sunt lucrările aflate în plină desfășurare din zona blocurilor  de garsoniere C4 - C5 din zona Vale.  Muncitorii Primăriei au pus deja...

Trei investiții importante, aprobate la Târgu Frumos

Trei proiecte de investiții care vizează modernizarea unor spații destinate copiilor și îmbunătățirea infrastructurii sportive din oraș au fost aprobate în ședința Consiliului Local Târgu Frumos de joi, 23 iulie. Primul proiect prevede reabilitarea locului de joacă de pe strada...

Gala Olimpicilor abia la toamnă 

La Pașcani, absolvenții care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională si Bacalaureat, vor fi premiați abia la toamnă. Mai exact, în perioada 1-10 septembrie, Primăria ar urma să organizeze o festivitate de premiere, la fel ca și anul...

Averea din fostele centrale termice

Peste 100 de tone de fier vechi și alte metale și nemetale ar urma să fie valorificate de administrația locală din fostele centrale termice ale municipiului. Legislativul local a aprobat, la cererea Primăriei, trecerea din domeniul public în cel...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐋𝐞𝐠𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐮𝐥𝐠𝐚𝐭𝐚̆. 𝐔𝐫𝐦𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐞𝐢 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐚̆ 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢

După un parcurs legislativ îndelungat și validarea constituționalității sale, Legea prosumatorului a fost promulgată. În termen de 60 de zile, ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei are obligația de a adopta normele de aplicare, astfel încât...

Calendarul concursului pentru directorii de scoli 2026. Functiile vacante se publica pe 17 august, dosarele se depun in septembrie

Calendarul concursului pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct in scolile de stat a fost publicat in consultare de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Proiectul de ordin stabileste etapele de organizare a concursului, precum si bibliografia oficiala pentru proba...

Poezia a unit generații la Pașcani. Clubul de Lectură „Dincolo de pagini” a transformat o după-amiază de iulie într-o sărbătoare a culturii

C.P. Joi, 23 iulie 2026, începând cu ora 18:30, Clubul de Lectură „Dincolo de pagini”, proiect al Asociației GO Care România, aorganizat o seară dedicată poeziei, muzicii și creativității.Evenimentul a avut loc în incinta CAF Coffee Addict  și a...

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural – FOTO

Comuna Ruginoasa s-a înfrățit cu o localitate de peste Prut. Momente memorabile la Centrul Cultural - FOTO "Vineri, 24 iulie 2026, Primăria comunei Ruginoasa a avut onoarea de a primi vizita oficială a unei delegații din satul Onițcani, raionul Criuleni,...

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani

S-a deschis cabinetul de psihiatrie la Spitalul de Urgență Pașcani. "Spitalul Municipal de Urgență Pașcani anunță deschiderea Cabinetului de Psihiatrie. 📍Locație: Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani 🧑‍⚕️Medic: dr. Palade Corina Elena, medic specialist psihiatrie 🕣Program...
Paşcani
cer fragmentat
28.3 ° C
28.3 °
28.3 °
44%
5.7m/s
30%
lun
28 °
mar
28 °
mie
28 °
J
30 °
vin
33 °

Niciun articol afișat