Zeci de căzuți pe gheață, la Hîrlău

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zeci de căzuți pe gheață, la Hîrlău

Zeci de cetățeni i-au cu asalt în aceste zile secțiile de ortopedie. Din cauza stratului de zăpadă și gheață, ei alunecă și își luxează sau fracturează mâinile și picioarele. La spitalul din Hîrlău, personalul medical abia mai face față solicitărilor. Specialiștii spun să fiți foarte atenți când mergeți pe stradă și mai ales să purtați încălțăminte adecvată sezonului.

La Hîrlău, în ultimele zile, zeci de persoane, de toate vârstele au ajuns să le fie puse picioarele sau mâinile în ghips din cauza căzăturilor pe gheață sau zăpadă. Nu au fost fracturi grave, însă, unele dintre ele necesită până la 40 de zile de îngrijiri medicale.

Specialiștii recomandă ca în această perioadă să vă protejați cât puteți de mult, mai ales că fracturile la cei în vârstă se prind mai greu. Câteva trucuri folositoare pentru a evita o căzătură ar fi șosetele peste încălțăminte, mersul pinguinului sau crampoane la papuci.

PULSUL ZILEI

Preotul Pavel Postolachi, cetățean de onoare al Pașcaniului

Municipiul Pașcani are un nou cetățean de onoare, al 22-lea titlu acordat de legislativul local. Este vorba de preotul Pavel Postolache de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” Pașcani. Proiectul propus de consilierul Vlad Macovei a fost aprobat de toți...

Ziua Porților deschise la VFU Pașcani. Compania a finalizat modernizarea a 42 de vagoane pentru CFR călători

Sfârșitul săptămânii a marcat un eveniment important pentru societatea Electroputere VFU Pașcani, dar și pentru comunitate. Compania a organizat sâmbătă, 27 iunie, Ziua Porților Deschise, cu ocazia finalizării unui proiect derulat pentru CFR Călători și finanțat prin Planul Național...

Atenție la mesajele primite pe telefon! Un medic din Pașcani, la un pas să cadă în plasa escrocilor

Un medic din Pașcani a fost la un pas să fie înșelat după ce a primit pe telefon un mesaj de la o persoană necunoscută care s-a dat drept fiica sa și i-a cerut bani cu împrumut. Totul s-a întâmplat...

Administrația din Târgu Frumos: investițiile promise nu au fost abandonate. Parcul central, stadionul și terenul multifuncțional rămân priorități

Parcul central, stadionul orașului și terenul multifuncțional sunt printre proiectele importante aflate în atenția administrației din Târgu Frumos, care susține că toate investițiile promise pentru acest an sunt în lucru, chiar dacă unele au fost întârziate de procedurile administrative. Subiectul...

Ceremonie în memoria victimelor Holocaustului, la Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos

Ceremonie în memoria victimelor Holocaustului, la Cimitirul Evreiesc din Târgu Frumos. "În aceste zile ne aplecăm frunțile în fața istoriei și readucem în memorie momentele cumplite din vara anului 1941. Se împlinesc 85 de ani de la Pogromul de la...

Schimbare importantă pentru șoferi. Unde se va susține, de la 1 iulie, testul de verificare a regulilor de circulație

Se schimbă locul unde șoferii susțin testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Începând cu 1 iulie, examenul nu va mai fi organizat de Poliția Rutieră, ci exclusiv de serviciile de permise de conducere. Noua regulă se aplică...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HARLAU – 30 IUNIE 2026

https://www.youtube.com/watch?v=ENLFuJUq4JY

Două pubele de gunoi din Pașcani cuprinse de flăcări luni seara

Două pubele de gunoi din municipiul Pașcani au fost cuprinse de flăcări luni seara, 29 iunie. "În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Secției Pașcani intervin pentru stingerea...

Cursă contracronometru pentru a ţine preţul carburanţilor jos. Un plin s-ar putea scumpi cu 35 de lei

Mai avem o şansă, însă, cu tariful carburanţilor. Plafonarea pentru motorină şi benzină, care expiră mâine, ar putea fi prelungită dacă parlamentarii aprobă mâine un amendament în acest sens. În caz contrar, un "plin" de carburant ar putea costa cu până...

Cât mai durează codul roşu de caniculă. După această perioadă, România trece în cealaltă extremă

Ceea ce am trăit ieri nu este vârful acestui episod de caniculă. Meteorologii spun că astazi vom atinge apogeul. Codul roşu va expira abia miercuri dimineaţă, apoi ne aşteaptă alte surprize.  Temperaturile vor urca din nou spre 45-46 de grade...
Paşcani
cer senin
34 ° C
34 °
34 °
47%
6.7m/s
0%
mar
34 °
mie
32 °
J
29 °
vin
22 °
S
24 °

Niciun articol afișat