ZILE LIBERE 2018. Cât va dura minivacanța de Paște a românilor

ZILE LIBERE 2018. Anul 2017 a adus un record de zile libere pentru cei mai mulți dintre români, iar în anul 2018 vom avea 15 sărbători legale, dintre care 12 zile nelucrătoare vor pica în timpul săptămânii.

De Paște, românii vor avea 4 zile de minivacanță, după ce Vinerea Mare a fost declarată și ea zi liberă. Astfel, nu se va lucra vineri, 6 aprilie, sâmbătă, duminică și luni, 9 aprilie, urmând ca angajații să revină la lucru abia marți, 10 aprilie.

În România, Codul Muncii prevede existența a 14 zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Dintre acestea, numărul maxim de zile libere care pot fi în timpul săptămânii este de 12, în condițiile în care prima zi de Paște și prima zi de Rusalii pică mereu duminica. Anul acesta, cele 14 zile libere din 2018 legale pică după cum urmează:

  • 1 ianuarie — Anul Nou
  • 2 ianuarie — Anul Nou
  • 24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
  • 6 aprilie 2018 (vineri) Vinerea Mare
  • 8 aprilie 2018 (duminică)  — Paștele
  • 9 aprilie (luni) — Paștele
  • 1 mai — Ziua Muncii
  • 27 mai (duminică) — Rusalii
  • 28 mai (luni) — Rusalii
  • 1 iunie – Ziua Copilului
  • 15 august — Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei
  • 1 decembrie — Ziua Națională a României
  • 25 decembrie — Crăciunul
  • 26 decembrie  — Crăciunul

Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
câțiva nori
0 ° C
0 °
0 °
91%
1.9m/s
63%
mar
10 °
mie
13 °
J
9 °
vin
20 °
S
5 °

Niciun articol afișat