Ziua mondială a educației. Activitati in scolile din Pascani si imprejurimi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ziua mondială a educației este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994.

Această zi a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966). Recomandarea din 1966, alături de ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală așa cum arată și site-ul en.unesco.org.

Pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte și pentru ca această zi să fie recunoscută și sărbătorită la nivel internațional, federația globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției aduse de acestea în procesul educațional, la nivel mondial.

Continuarea pe Agerpres

PULSUL ZILEI

Un individ din județ și-a înjunghiat „soacra”. Vecină: Fiica ei „i-a luat banii, s-a îmbătat și a plecat cu altul”

Răzbunare sângeroasă în județul Iași. O femeie de 49 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiată de fostul partener al fiicei sale. Bărbatul ar fi vrut să se răzbune, spun surse din anchetă,...

Se schimbă rovinietele. Ce trebuie să știe deținătorii de autoturisme și care sunt șoferii imediat afectați

Rovinietele actuale își încetează valabilitatea începând cu 1 octombrie 2026, ca urmare a tranziției României la un nou sistem de taxare rutieră, adaptat normelor europene. Vechiul cadru legal – inclusiv baza de date și tipul actual de rovinietă – este...

„Boala” care afectează educația. Elevii au început să chiulească din clasele primare. La liceu ajung și cu 1.000 de absențe

Aproape un milion și jumătate de absențe au cumulat, în acest an școlar, elevii din Capitală. Dar, potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, unele județe au raportat deja că au liceeni cu peste o mie de absențe, care vor...

Mere din România, Polonia, Serbia şi Italia la analize. Soiul preferat de români are 9 pesticide

Un măr pe zi ţine doctorul departe. Asta era odată, când nu erau pline cu pesticide. Astăzi, toată recolta din Europa este contaminată cu pesticide în proporţie de 85 la sută. Din păcate, nici noi nu stăm bine. Am dus...

Cum îţi poţi verifica vechimea în muncă online. Vizita la ghişeu, obligatorie

Digitalizarea merge înainte, dar se împiedică la ghișeu. Cine vrea să își verifice vechimea în muncă la Casa de Pensii își face cont online, dar încheie procedura în fața unui funcționar. Iar în România nu e deloc o excepție: multe servicii sunt digitale doar până la...

De ce trăiesc unii oameni peste 100 de ani. Răspunsul, după 30 de ani de studiu

Un studiu desfăşurat pe parcursul a peste 30 de ani arată că secretul oamenilor care ajung la 100 de ani nu este o îmbătrânire mai lentă, ci capacitatea de a întârzia apariţia bolilor grave. Oamenii care trăiesc peste 100 de...

Plafonarea alimentelor de bază, prelungită cu o modificare majoră, care ar putea duce la scumpiri

Plafonare la jumătate! Măsura care ar trebui să ţină în frâu preţurile la alimentele de bază a fost prelungită până la final de an. Dar, pe ultima sută de metri, parlamentarii au scos din schemă procesatorii. Asta înseamnă că...

Revin ploile în județ. ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică. De când intră în vigoare avertizarea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 11 iunie, ora 21:00. Fenomenele vizate includ averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Printre zonele...

La Iași ar fi murit cu zile în spital, în Germania l-au pus pe picioare. Val de pacienți cu arsuri la Iași. Diana Cimpoeșu:...

În ultimele zile, mai multe persoane cu arsuri au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, în urma unor accidente care, în mare parte, puteau fi prevenite. De la explozii de butelie și incendii produse în...

Bacalaureat 2026: au fost stabilite centrele de examen din județul Iași. Probele scrise încep pe 29 iunie

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026 încep pe 29 iunie, iar Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat lista centrelor de examen și a unităților de învățământ arondate pentru sesiunea iunie-iulie. În total, vor fi 18 centre de...
Paşcani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
77%
2.9m/s
100%
J
29 °
vin
17 °
S
22 °
D
23 °
lun
22 °

Niciun articol afișat