187 de ani de tradiții ale pompierilor ieșeni. “Roata de pojarnici”, prima companie românească de pompieri

Datele şi documentele vremii atestă faptul că domnitorul Moldovei – Mihail Sturdza – a aprobat la 3 ianuarie 1835 „Proiectul Sfatului administrativ pentru formarea Roatei de pojarnici pentru oraşul Iaşi”, cu rezoluţia de „punere grabnică în aplicare”.

La 15 mai 1835, comisia desemnată cu înfiinţarea primei unităţi de pompieri militari înainta un raport domnitorului prin care semnalează că au fost rezolvate problemele legate de organizarea unităţii, completarea efectivelor, tehnica de intervenţie, cazărmile, uniformele şi asigurarea materială.

De la 15 mai 1835, “Roata de pojarnici” a început să funcţioneze, sub comanda căpitanului Bacinschi şi a locotenenţilor Racliş şi Măcărescu. “Pojarnicii” au fost luaţi de la diferite arme. La origine, nu au existat ofiţeri de pompieri ca formaţie: unul era cavalerist, altul infanterist, altul artilerist. Primul căpitan-comandant de pompieri consemnat la Iaşi a fost Bacinschi, cel al cărui nume o poartă astăzi o stradă din municipiul Iaşi. La Bucureşti, o companie similară avea să fie înfiinţată abia 10 ani mai târziu.

Pojarnicii ieşeni aveau la dispoziţie 76 de cai, 24 de sacale, patru tulumbe şi cinci căruţe. Anexa la Regulamentul de înfiinţare a „roatei“ prevedea că „toate instrumenturile de pojar“ trebuie ţinute sub acoperiş, vara, iar iarna la loc ferit de îngheţ. De asemenea, paharele de aramă de la tulumbe trebuiau unse cu seu după fiecare utilizare, la fel ca şi furtunurile, care erau confecţionate din piele. Pentru că lucrurile fuseseră organizate în stil cazon, cât se poate de serios, o dovedeşte şi faptul că proiectul aprobat la 1835 prevedea şi portul unei uniforme specifice: „vor avea mundire, după forma de pedestrime a Miliţiei… cu guler vânăt şi cu şase bunghi albi. Pantalonii cu postav sur, căzăceşti, cu vipisca vânătă“. Această „roată“ era alcătuită din 3 ofiţeri, 9 unterofiţeri (subofiţeri), 2 barbancici (cei care aveau grijă de cai), 90 de soldaţi pojarnici şi un conoval (fierar).

În zilele noastre, în conformitate cu legislaţia de aliniere la cea a Uniunii Europene, unităţile de pompieri militari din România au fost reorganizate şi restructurate, devenind Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă. Acest lucru presupune asumarea mai multor responsabilităţi, printre care intervenţia în cazul unor accidente grave, pentru descarcerare, prin componenta SMURD (Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare).

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 consfinţeşte reforma sistemului naţional  de management al situaţiilor de urgenţă din România.

În acest context s-a creat o nouă structură cu  atribuţii complexe, dar comune, prin reunirea Grupului de pompieri „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi cu Inspectoratul de Protecţie Civilă al Judeţului Iaşi, în scopul apărării vieţii oamenilor, a patrimoniului, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale, de restabilire rapidă a stării de normalitate în urma producerii unor situaţii de urgenţă (incendii, calamităţi naturale, catastrofe, accidente rutiere, etc.).

Conform Hotărârii Guvernului României nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, acestea sunt constituite ca servicii publice deconcentrate în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, înfiinţate, în fiecare judeţ şi la nivelul municipiului Bucureşti, în scopul managementului situaţiilor de urgenţă pe tipurile de risc din competenţă.

În subordinea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Sturdza” al judeţului Iaşi se află două detaşamente de pompieri care funcţionează în municipiul Iaşi, două secţii de pompieri la Paşcani şi Târgu Frumos, cu punctele de lucru de la Hârlău, Podu Iloaiei şi Răducăneni.

Inspectoratul are în dotare echipamente şi mijloace de intervenţie performante destinate stingerii incendiilor, acordării primului ajutor medical calificat şi salvării vieţii din diferite medii ostile. Dotarea inspectoratului este într-un permanent proces de reînnoire, cu autospeciale dintre cele mai moderne, necesare asigurării unor intervenţii eficiente şi asigurării gradului de securitate a salvatorului şi a celui salvat.

Obiectivul de bază al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mihail Sturdza” al judeţului Iaşi este să asigure, cu profesionalism, rezolvarea problemelor operaţionale ce vizează apărarea vieţii, a bunurilor şi protecţia mediului, monitorizarea tipurilor de risc, evaluarea situaţiei operative, organizarea intervenţiei, a activităţilor specifice de medicină la dezastre, de asistenţă medicală de urgenţă şi descarcerare.

În fiecare an, la data de 15 mai este aniversată ZIUA UNITĂȚII – ÎNFIINȚAREA PRIMEI COMPANII DE POMPIERI LA IAȘI – ROATĂ DE POJARNICI.

 Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al județului Iași organizează o serie de activități dedicate a 187 de ani de tradiții a pompierilor ieșeni, astfel:

  • la sediul inspectoratului se va desfășura o slujbă Te-Deum, începând cu ora 12.00 și se va ține un moment de reculegere în memoria înaintașilor pompierilor ieșeni și a salvatorilor care și-au pierdut viața la datorie de-a lungul timpului și până astăzi;
  • între orele 10:00 – 18:00 va fi organizată ,,Ziua Porților Deschise” în subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Iași (Detașamentul 1 de Pompieri Iași, Detașamentul 2 de Pompieri Iași, Secția de Pompieri Pașcani și Secția de Pompieri Târgu Frumos);
  • între orele 10:00 – 20:00 pe esplanada din fața Complexului Palas – Zona Palatului Culturii, va avea loc o expoziție a autospecialelor și a tehnicii de intervenție, vor fi efectuate exerciții demonstrative cu privire la procedeele de descarcerare și acordare a primului ajutor în diferite situații.

De asemenea, vor fi organizate activități de informare a cetățenilor și distribuire a meterialelor specifice campaniilor ,,R.I.S.C.”, ,,FOC” și ,,Nu tremur la cutremur”, pe esplanada Complexului Palas și la punctele de informare din cadrul subunităților de intervenție.

Invităm cetăţenii la aceste activităţi ocazionate de SĂRBĂTORIREA A 187 DE ANI DE TRADIȚIE A POMPIERILOR IEȘENI “ROATA DE POJARNICI”, PRIMA COMPANIE ROMÂNEASCĂ DE POMPIERI, un bun prilej de a cunoaşte misiunile instituţiei noastre.

Astăzi, în contextul actual, când mii de oameni îşi pierd viaţa în diferite situaţii de urgenţă, pompierii ieşeni sunt la datorie pentru apărarea vieţii şi bunurilor, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, sub deviza ,,CURAJ şi DEVOTAMENT”.

PULSUL ZILEI

Pașcani: La 30 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne imprimată pentru totdeauna în memoria credincioșilor romano-catolici din Pașcani și în istoria comunității. În prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a Monseniorului Isidor Iacovici, a pr. Bogdan Răchiteanu, a pr....

Extindere rețea de gaze într-o zonă din Hârlău, cu bani de la bugetul local

Locuitorii de pe strada Păstorel Teodoreanu din orașul Hârlău ar putea beneficia de rețeaua de gaze naturale, după ce administrația locală a făcut un pas în vederea extinderii sistemului de distribuție în această zonă. Primăria Hârlău a atribuit, pe 6...

Nacelă pentru întreținerea spațiilor verzi din Târgu Frumos

Primăria orașului Târgu Frumos cumpără un utilaj destinat lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre o nacelă cu platformă tractată și braț articulat, care va putea fi folosită pentru intervenții la înălțime. Achiziția a fost atribuită pe 10...

Pantazi și Pintilie despre asfaltarea străzilor. Cine a făcut mai mult?

Dispută între fostul și actualul primar al Pașcaniului pe tema asfaltărilor străzilor. Consilierul, Dumitru Pantazi, a atras atenția că pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare asfaltării a peste 4 km de străzi prin programul Anghel Saligny a fost nevoie de...

Proiecte de hotărâre redactate în bătaie de joc 

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unii consilieri locali au atras atenția ca tot mai multe proiecte de hotărâre sunt puse pe ordinea de zi si in dezbatere atât in ședințele comisiilor cât și în plen deși sunt pline...

Au dispărut murăturile din piețele pașcănene

Varza, gogonelele și castraveții murați au dispărut de pe tarabele din piețele pașcănene, în urma unui control al inspectorilor de la Direcția Agricolă Iași. Micii producători au aflat că nu au voie să le mai comercializeze dacă nu au...

Restricțiile pe pasajul Peștișorul sunt ilegale? O asociație a transportatorilor acuza Primaria de „exces de putere”

Semne mari de întrebare privind legalitatea interdicțiilor de circulație impuse de administrația locală din Pașcani pe pasajul peste calea ferată de pe Strada Grădiniței. Limitarea accesului mașinilor cu greutatea mai mare de 11,5 tone și impunerea unor condiții de natură...

Un nou ansamblu de dansuri populare la Miroslovești. Se fac înscrieri

Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea...

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.3 ° C
5.3 °
5.3 °
85%
2.6m/s
100%
J
12 °
vin
24 °
S
7 °
D
8 °
lun
1 °

Niciun articol afișat