Pe 21 noiembrie se aniversează Ziua Internațională a Televiziunii (World Television Day). Sărbătoarea a fost fondată în anul 1996, cu ocazia desfăşurării primului Forum Internaţional al Televiziunii, dar a fost proclamată de către Adunarea Generală a ONU doi ani mai târziu, în martie 1998.
Pentru a celebra această zi, tuturor ţărilor lumii li s-a propus să făcă schimb de emisiuni consacrate problemelor de pace, securitate, dezvoltare economică şi socială.
Deşi sărbătoarea a început să fie marcată recent, istoria televiziunii a început aproape acum 100 de ani! Apariția televiziunii a fost un fenomen al unei întregi serii de procese tehnice, începuturile sistemului de televiziune pornind de la premise electromecanice. Televiziunea este posibila datorită remanenței, o trăsătură specifică a sistemului de perceptie uman prin care imaginea persistă pe retină încă o fracțiune de secundă, chiar dacă aceasta iese din câmpul vizual.
În jurul anilor ’20 au apărut primele prototipuri ale sistemelor de televizune, cu scopul de a servi activităților militare. Rezultatele acestor încercări s-au constituit în transmiterea la distanță a unor litere, proces asemănător trimiterii de poze pe calea telefonului mobil. Calitatea imaginilor oferite de către paradigma mecanică a televiziunii din acele vremuri era rudimentară, în acest context dezvoltându-se ideea unei variante electronice. În 1927, a fost inventat tubul catodic de receptie (cinescopul), iar in 1931 tubul analizator al camerei. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a constituit punctul de elan al televizunii de larg consum, iar reglementarea sistemului de televizune a dat startul uneia dintre cele mai prolifice industrii ale lumii. În 1960, în SUA și în țările vest-europene, televiziunea devenise un element obisnuit al vietii cotidiene.
În România, primele experiențe de laborator în domeniul transmiterii imaginilor datează din 1928. Cu toate acestea, prima emisiune de televiziune a apărut abia în 1937. Întrerupte de război, emisiunile sunt reluate apoi, neregulat, iar în 1955 este dată în funcțiune, în București, stația experimentală de televiziune.
Congresul al II-lea al PMR a decis înfiinţarea unui post public de televiziune până la sfârşitul anului 1956. Pe 14 decembrie 1956, pe turnul Casei Presei Libere a fost montată o antenă de 12 metri. Staţia de emisie a fost instalată la etajele 11, 12 şi 13 ale aceleiaşi clădiri, ea constând din utilaje furnizate în totalitate de URSS. Puterea staţiei era de 15 kW, acoperind o rază de peste 60 km.
Postul public de televiziune a fost inaugurat pe 31 decembrie 1956. Anul 1957 a adus pentru televiziunea din România câteva premiere naţionale: primul car de reportaj intră în dotarea TVR, se înfiinţează o staţie pentru recepţia emisiunilor din exteriorul României, sunt efectuate două transmisii în direct a unor evenimente, primul fiind muzical – concertul lui Ives Montand de la Sala Floreasca, iar al doilea sportiv. În 1968 este inaugurat un nou sediu, păstrat până în prezent, pe Calea Dorobanţilor.
Interesul cetăţenilor pentru televiziune a fost deosebit în România, cifrele confirmând cererea crescută de televiziune, dar şi existenţa unui număr din ce în ce mai mare de consumatori. Astfel în 1965 numărul abonaţilor la serviciul public de televiziune ajungea la cifra de 500.000, iar în anul 1970 la 1.5 milioane. O altă dovadă a interesului crescut pentru televiziune a fost şi apariţia în 1968 a programului 2 de televiziune, astfel că numărul orelor de program atingea cifra 100 la nivelul anului 1980.
Anul 1989 este un an important în istoria televiziunii din România. Este momentul în care schimbarea sistemului economico-politic îşi pune amprenta şi în domeniul audiovizual românesc. Fiind un teren propice şi neexploatat, audiovizualul românesc suferă schimbări evidente şi de amploare după evenimentele din 1989. De la începutul anului 1992, anul apariţiei Legii audiovizualului şi până în anul 2000, CNA a acordat 235 licenţe TV pentru emisie terestră, 2523 licenţe pentru transmisia programelor prin cablu şi 18 licenţe pentru emisia prin satelit. O statistică realizată la sfârşitul anului 2004 prezintă astfel situaţia audiovizualului din România: 99 canale TV, 600 societăţi de cablu, 9 posturi care emit prin satelit.
Sursa: dcnews.ro