A murit cel mai bătrân om din lume. Avea 146 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat din Indonezia care deţinea documente potrivit cărora s-a născut pe 31 decembrie 1870 a murit la vârsta de 146 de ani, duminică, într-un sat din provincia indoneziană Java centrală, informează The Guardian. Vârsta lui Saparman Sodimejo, cunoscut drept Mbah Ghoto (bunicul Ghoto), nu a fost verificată. Bărbatul ar fi împlinit 43 de ani la începutul Primului Război Mondial şi vârsta de 70 de ani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Saparman Sodimejo, un fumător înrăit, care a avut patru căsnicii, a murit după ce a fost internat pe 12 aprilie, pentru că starea sa de sănătate s-a deteriorat. Înainte de a deceda, bărbatul a insistat să se întoarcă acasă, pentru a fi alături de familia sa.

Mbah Ghoto nu a fost recunoscut drept cel mai longeviv om, pentru că Indonezia a început să înregistreze naşterile abia din anul 1900. Totuşi, cartea sa de rezidenţă, pe care apare data naşterii, era validă, potrivit documentelor şi interviurilor cu el, au spus oficialii pentru BBC.
Un nepot al lui Saparman Sodimejo, Suyanto, a declarat pentru BBC că după ce a ajuns acasă, Mbah Ghoto a început să mănânce din ce în ce mai puţin. ”A durat doar câteva zile. De când a ajuns acasă până la moartea sa, a refuzat să mănânce şi să bea. Nu a cerut multe. Înainte de a muri, a vrut doar ca noi, familia lui, să îl lăsăm să plece”, a spus el.
Mbah Ghoto a fost înmormântat luni dimineaţă într-un cimitir din Central Java. Fost fermier şi pescar, Mbah Ghoto a spus, anul trecut, că a trăit o viaţă lungă pentru că a avut oameni care l-au iubit şi care au avut grijă de el. Bărbatul era ”un erou” în satul său şi obişnuia să povestească despre viaţa din timpul coloniilor japoneze şi olandeze.
”Viaţa este despre a-ţi accepta destinul din toată inima. Îmi doresc de multă vreme să mor”, a spus el pentru Jakarta Post în anul 2016.
Mbah Ghoto are cinci copii, 12 nepoţi, 17 strănepoţi şi doi stră-stănepoţi. Întrucât vârsta lui Mbah Ghoto nu a fost verificată în mod independent, bărbatului nu îi revine titlul de ”cel mai longeviv om din istoria înregistrată”. Acest titlu este deţinut de Jeanne Calment, din Franţa, care a murit în anul 1997, la vârsta de 122 de ani. Cea mai în vârstă persoană în viaţă este în prezent Violet Brown, o femeie în vârstă de 117 ani din Jamaica, potrivit Gerontology Research Group.

PULSUL ZILEI

Ședință de urgență pentru noul PUG al Pașcaniului

Legislativul pășcănean a fost convocat în ședință de urgență, joi 20 august a.c, de la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două proiecte de hotărâre , la inițiativa primarului Marius Pintilie. Primul dintre ele este noul Plan Urbanistic...

Școlile din Târgu Frumos pregătite pentru noul an școlar. Ce spune primarul despre lucrările din oraș – VIDEO

Școlile din Târgu Frumos sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Primarul orașului, Neculai Zugravu, a vorbit despre pregătirile din unitățile de învățământ, dar și despre lucrările care continuă în această perioadă, în emisiunea Pulsul Zilei, de la BIT...

Cât de ocupate sunt spitalele din Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat o platformă online (CLICK AICI) prin care oricine poate vedea cum funcționează spitalele publice din România. Sunt prezentate date despre numărul de paturi, gradul de ocupare, pacienții tratați, personalul medical, dar...

Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani caută noi voluntari. De la 16 ani te poți înscrie

Veste bună pentru tinerii din Pașcani și nu numai care își doresc o carieră în domeniul medical. Serviciul Voluntar de Ambulanță Pașcani recrutează noi voluntari și le oferă acestora posibilitatea de a învăța, în mod gratuit, noțiuni de prim...

Liceul „Miron Costin” Pașcani, pregătit pentru un nou an școlar. Va fi redeschis corpul B – VIDEO

Noul an școlar vine cu o veste importantă pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic „Miron Costin” din Pașcani. După o perioadă în care activitatea s-a desfășurat în condiții mai dificile, pe fondul lucrărilor de renovare, unitatea de învățământ va...

Asfalt pe străzile din Aerodrom, în 2028 sau mai târziu? Consilierul Macovei: Pășcănenii sunt sătui de promisiuni! Primarul Pintilie ar trebui să își ceară...

Perspective sumbre privitoare la infrastructura din cartierul Aerodrom din municipiul Pașcani. Asfaltarea străzilor nu va începe până în anul 2028 sau chiar mai târziu. Este previziunea făcută de consilierul PSD Vlad Macovei în emisiunea Pulsul Zilei. Consilierul pașcănean consideră că...

Spitalul de Urgență Pașcani anunță ocuparea prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie

Spitalul de Urgență Pașcani  organizează procedura de ocupare a unui post vacant prin transfer la cerere a unui post de medic specialist obstetrică ginecologie. Persoanele interesate își pot depune dosarele la Compartimentul RUNOS, în perioada 12–25 august 2026, de luni...

„Zootropolis 2” ultimul film în aer liber din acest sezon, la Pașcani

ULTIMA PROIECȚIE DE FILM ÎN AER LIBER DIN ACEST SEZON! 🌟 Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 21 august 2026, de la ora 20:30, în piațeta din fața Primăriei, la ultima proiecție de film în aer liber din această vară. 📽️...

Siguranță pe șosele: marcajele rutiere care luminează singure pe timpul nopții

O inovație spectaculoasă promite să reducă drastic accidentele rutiere nocturne pe drumurile neiluminate. În mai multe regiuni din Europa au fost inaugurate primele tronsoane de șosea marcate cu o vopsea fotoluminescentă de nouă generație. Substanța ecologică conține pigmenți speciali care...

Cum ajunge ANAF să verifice averea unei persoane. Ce caută inspectorii în conturi, tranzacții și veniturile din străinătate

O casă, o maşină, bani depuşi în cont sau capitalul unei firme nu sunt, în sine, motive pentru stabilirea unor obligaţii fiscale. Problema apare atunci când bunurile şi operaţiunile financiare nu pot fi puse în legătură cu veniturile declarate...
Paşcani
cer senin
17.9 ° C
17.9 °
17.9 °
75%
1.6m/s
0%
J
38 °
vin
42 °
S
39 °
D
29 °
lun
30 °

Niciun articol afișat