Eveniment rutier grav in comuna Mogosesti-Siret. Un localnic in varsta de 44 de ani s-a izbit cu un ATV intr-un cap de pod pe raza satului Muncelul de Sus.
Ioan A. in varsta de 44 de ani circula cu vehiculul 4×4 pe un drum din localitate iar din cauza bauturilor alcoolice consumate a intrat in plin in obstacolul de pe marginea drumului. Datorita vitezei, barbatul a fost accidentat grav suferind mai multe traumatisme la nivelul capului si abdomenului si o fractura de mandibula.
La scurt timp de la producerea evenimentului, acesta a fost transportat cu o ambulanta la Spitalul de Urgenta din Pascani. Dupa ce i-au acordat primul ajutor medicii urgentisti au decis sa il transfere la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi.
Avand in vedere starea de sanatate conducatorului auto, politistii nu au putut stabili valoarea alcoolemiei si au cerut personalului medical sa ii recolteze probe biologice.
In urma verificarilor, acestia au mai stabilit ca soferul nu poseda permis de conducere iar in cauza pe numele sau a fost intocmit un dosar penal la OUG 195/2002.