Accidentele scumpesc poliţele RCA

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Şoferii vor plăti şi mai mult pentru asigurările auto obligatorii. Şeful ASF, spune că firmele vor fi obligate să scumpească poliţele RCA pentru că pagubele sunt din ce în ce mai mari, iar despăgubirile nu pot fi acoperite. Brokerii vorbesc de o majorare cu încă 10 – 15 procente, până la finalul anului. Şi asigurările obligatorii pentru locuinţe s-ar putea scumpi.

Cea mai ieftină poliţă RCA, pe care o poate încheia un şofer care nu a avut incidente în trafic şi are o maşină cu un motor de 1998 de centimetri cubi, costă 440 de lei pentru un an. Cu toate că preţul a crescut cu 10% faţă de anul trecut, majorarea ar trebui să fie şi mai mare, consideră şeful ASF. Motivul? Accidentele tot mai numeroase în trafic.

„O să se mai scumpească, altfel, de unde să acoperi aceste costuri, daunele sunt mai mari decât înainte”, a spus Mişu Negriţoiu preşedintele ASF.

„Poate să ajungă de la o creştere de 10%, la 15%, poate să fie şi o creştere de 40%”, a spus Bogdan Andriescu, preşedinte UNSICAR.

Brokerii sunt însă de părere că asiguratorii ar trebui să îi penalizeze doar pe cei care au mai multe incidente în trafic.

„Primele pot ajunge până la creşteri de 200 – 300% pentru un client foarte păgubos”, a spus Valentin Groza, director de asigurări auto al unei firme de brokeraj.

Şeful Autorităţii de supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu susţine că şi poliţele pentru locuinţe ar trebui să aibă preţuri mai mari.

„Desigur că prima este insuficientă pe termen mediu şi lung. Să vândă poliţe mai scumpe”, a spus Mişu Negriţoiu preşedintele ASF.

Asigurarea obligatorie de locuinţă costă 10, respectiv 20 de euro, în funcţie de tipul construcţiei şi, în cazul unor pagube, oferă o despăgubire de 10 şi 20.000 de euro.

„Prima este mică şi despăgubirea este mică, iar în cazul unei catastrofe majore, să spunem un cutremur în Bucureşti, această asigurare ar fi ca şi inexistentă, pentru a compensa pierderile asiguraţilor”, a spus Bogdan Andriescu preşedinte UNSICAR.

Dar chiar şi cu un preţ mic, românii nu se îngrămădesc să încheie astfel de poliţe.

Mai puţin de 20% dintre locuinţele din România sunt asigurate, deşi legea prevede amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei pentru cei care nu încheie o poliţă obligatorie.

Legea dă dreptul autorităţilor să dea amenzi între cuprinse între 100 şi 500 de lei. Dar, de teamă că-şi supără alegătorii, primarii nu se grăbesc să-i sancţioneze pe cei care nu încheie o poliţă obligatorie pentru casa în care locuiesc.

Sursa Digi 24

PULSUL ZILEI

Cât costă reabilitarea termică a unui bloc la Pașcani

Lucrările de reabilitare termică a blocului P1 de pe Aleea Grădiniței din Pașcani sunt estimate la peste 6,3 mil. lei, inclusiv TVA. Așa reiese din documentațiile și indicatorii tehnico-economici propuși spre aprobarea legislativului local la inițiativa primarului Marius Pintilie,...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară pe 18 august

Legislativul pășcanean este convocat in ședință extraordinara pe 18 august de la ora 09.00. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza P.Th + D.E. și a indicatorilor  tehnico – economici pentru obiectivul de investiții: ”Eficientizarea Energetică Clădiri...

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...
Paşcani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
51%
1.7m/s
0%
vin
17 °
S
32 °
D
35 °
lun
36 °
mar
20 °

Niciun articol afișat