Adio, roaming! Parlamentul European a votat eliminarea tarifelor suplimentare

Parlamentul European a votat eliminarea taxelor de roaming, iar decizia ar urma să intre în vigoare la finalul anului 2014. Astfel, tarifele naţionale vor deveni universale peste tot în Europa.

Măsura fusese deja trecută prin comisiile de specialitate, iar astăzi s-a votat un set de măsuri pentru protejarea neutralităţii internetului, inclusiv eliminarea taxelor suplimentare de roaming în cele 28 de ţări ale Uniunii Europene din decembrie 2015. “Votul acesta este dovada că Uniunea Europeană se gândeşte la cetăţenii ei”, a spus Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală şi principalul promotor al eliminării tarifelor de romaing. Ea a explicat că despre asta e vorba în Uniunea Europeană – eliminarea barierelor pentru a face viaţa mai uşoară şi mai ieftină. Parlamentul a votat şi pentru menţinerea neutralităţii internetului, adică tot traficul de pe internet va fi tratat egal, nicio ţară neavând voie să reducă viteza sau să interzică anumite site-uri. Bineînţeles, toate în nişte limite legale. Ce s-a votat în Comisii şi controversa neutralităţii Comitetul a votat eliminarea tarifelor suplimentare de roaming pentru voce, SMS şi date de internet la data de 15 decembrie 2015. Raportul a fost votat cu 30 de voturi la 12. Cu toate acestea, urmează noi discuţii despre cazurile excepţionale când operatorii vor putea aplica tarife, dar mai mici decât în momentul de faţă. Un lucru controversat apare în măsurile luate pentru a proteja neutralitatea pe internet. Neutralitatea internetului reprezintă lăsarea acestuia ca o piaţă liberă, concurenţială, unde niciun serviciu nu va fi favorizat faţă de altul de către operatori. Acest lucru nu a fost tot timpul valabil. Numeroşi operatori au blocat Skype de pe datele mobile sau alte servicii de mesagerie instantă orin internet. Conform rezultatelor unui nou sondaj de opinie efectuat în rândul a 28.000 de cetăţeni ai UE, 94% dintre europenii care călătoresc în afara ţării lor de origine utilizează în mod limitat servicii precum Facebook, din cauza tarifelor ridicate practicate de societăţile de telefonie mobilă pentru serviciile furnizate în roaming. 47% dintre respondenţi nu şi-ar accesa e-mailul şi nici nu ar utiliza reţelele de socializare în altă ţară din UE. Numai 1 din 10 respondenţi şi-ar accesa e-mailul la fel de mult ca şi în propria ţară şi doar 1 din 20 ar folosi reţelele de socializare la fel de mult ca şi acasă. În plus, persoanele care călătoresc frecvent sunt mai susceptibile decât călătorii ocazionali să dezactiveze, în roaming, funcţia de transfer de date a telefoanelor lor mobile, procentajele fiind de 33%, respectiv 16%. În acelaşi timp, datorită reglementărilor existente în materie de roaming şi a reducerii preţurilor, s-a înregistrat o creştere uluitoare, de 1.500%, a utilizării serviciilor de date în roaming în UE, comparativ cu anul 2008.

Citeste mai mult: adev.ro/n3gcaz

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.9 ° C
5.9 °
5.9 °
67%
6m/s
0%
S
6 °
D
10 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
9 °

Niciun articol afișat