Momente de panică, miercuri, în localitatea Brătești, comuna Stolniceni-Prăjescu, unde un accident rutier s-a produs după ce un VW Tiguan ar fi ajuns în aer, în urma unei manevre de evitare a unei alte mașini. Mașina mergea dinspre Miroslovești spre Brătești.
UPDATE: Șoferița nu are răni, dar martorii de la fața locului susțin că ar fi avut viteză foarte mare.
UPDATE: În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, toate persoanele implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente și pentru siguranța tuturor participanților la trafic, recomandăm respectarea limitelor de viteză și adaptarea vitezei la condițiile de drum, trafic și vizibilitate. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, să evite manevrele riscante și să nu folosească telefonul mobil în timpul conducerii.
Centura de siguranță trebuie purtată atât de conducătorul auto, cât și de toți pasagerii, indiferent de distanța parcursă. Copiii trebuie transportați în sisteme de retenție adecvate, (scaune omologate), iar pasagerii sunt îndemnați să evite orice comportament care ar putea distrage atenția șoferului.
