Angajări în domeniul medical, la Pașcani

Se fac noi angajări în domeniul medical în municipiul Pașcani. De această dată, Spitalul General CF din oraș, din apropierea pieței agroalimentare din zona Deal, angajează doi asistenți medicali generaliști și unul cu specialitate balneofizioterapie, în cadrul Compartimentului de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.

Pentru toate cele trei posturi nu se solicită vechime. Condițiile specifice sunt studiile, diplomă de bacalaureat și de școală sanitară postliceală, certificat de membru vizat în Ordinul Asistenților Medicali Generaliști și adeverință de la aceeași organizație.

Dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până pe 12 iulie la Compartimentul Resurse Umane din cadrul spitalului.

Probele prin care trebuie să treacă viitorii candidați sunt proba scrisă, ce va avea loc pe 20 iulie și proba practică/interviul, pe 26 iulie.

Tot în această perioadă se fac angajări pentru șoferi și la substatiile de ambulanță din județ. Pentru punctul de lucru din municipiul Pașcani, sunt două posturi vacanțe pentru șoferi autosanitara și tot atâtea la Hârlău.

Condiții specifice șofer autosanitară II:

  • diplomă de bacalaureat sau diplomă de absolvire a liceului;
  • permis de conducere pentru șofer profesionist valabil pentru autovehicule din categoriile B și C;
  • 3 ani vechime că șofer profesionist (conform Ordinului nr. 1471/2011);
  • diplomă de absolvire a cursului de ambulanțier conform ordinului ministrului sănătățîi privind înființarea Școlii de Ambulanțieri în cadrul Stației de Salvare a Municipiului București, actual Serviciul de Ambulanță București-llfov, precum și în alte servicii județene de ambulanță acreditate prin ordinal ministrului sănătății (conform Ordinului nr. 1471/2011).

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 11 iulie, ora 13:00. Mai multe detalii la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Iași, din Bulevardul Primăverii sau la numărul de telefon 0232.208.152

PULSUL ZILEI

Pașcani: La 30 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne imprimată pentru totdeauna în memoria credincioșilor romano-catolici din Pașcani și în istoria comunității. În prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a Monseniorului Isidor Iacovici, a pr. Bogdan Răchiteanu, a pr....

Extindere rețea de gaze într-o zonă din Hârlău, cu bani de la bugetul local

Locuitorii de pe strada Păstorel Teodoreanu din orașul Hârlău ar putea beneficia de rețeaua de gaze naturale, după ce administrația locală a făcut un pas în vederea extinderii sistemului de distribuție în această zonă. Primăria Hârlău a atribuit, pe 6...

Nacelă pentru întreținerea spațiilor verzi din Târgu Frumos

Primăria orașului Târgu Frumos cumpără un utilaj destinat lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre o nacelă cu platformă tractată și braț articulat, care va putea fi folosită pentru intervenții la înălțime. Achiziția a fost atribuită pe 10...

Pantazi și Pintilie despre asfaltarea străzilor. Cine a făcut mai mult?

Dispută între fostul și actualul primar al Pașcaniului pe tema asfaltărilor străzilor. Consilierul, Dumitru Pantazi, a atras atenția că pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare asfaltării a peste 4 km de străzi prin programul Anghel Saligny a fost nevoie de...

Proiecte de hotărâre redactate în bătaie de joc 

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unii consilieri locali au atras atenția ca tot mai multe proiecte de hotărâre sunt puse pe ordinea de zi si in dezbatere atât in ședințele comisiilor cât și în plen deși sunt pline...

Au dispărut murăturile din piețele pașcănene

Varza, gogonelele și castraveții murați au dispărut de pe tarabele din piețele pașcănene, în urma unui control al inspectorilor de la Direcția Agricolă Iași. Micii producători au aflat că nu au voie să le mai comercializeze dacă nu au...

Restricțiile pe pasajul Peștișorul sunt ilegale? O asociație a transportatorilor acuza Primaria de „exces de putere”

Semne mari de întrebare privind legalitatea interdicțiilor de circulație impuse de administrația locală din Pașcani pe pasajul peste calea ferată de pe Strada Grădiniței. Limitarea accesului mașinilor cu greutatea mai mare de 11,5 tone și impunerea unor condiții de natură...

Un nou ansamblu de dansuri populare la Miroslovești. Se fac înscrieri

Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea...

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
79%
1.3m/s
100%
mie
5 °
J
12 °
vin
19 °
S
7 °
D
7 °

Niciun articol afișat