APIA lansează Portalul unic pentru fermieri. Cum îi poate ajuta pe agricultori?

Este vorba despre o platformă online cu acces simplificat la subvenții, licențe și documente esențiale, finanțată prin PoCIDIF cu peste 93 de milioane de lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) face un pas important spre modernizarea serviciilor publice oferite fermierilor, prin lansarea proiectului „Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”. Inițiativa este finanțată din fonduri europene prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027 (PoCIDIF) – Prioritatea 2, dedicată digitalizării administrației publice centrale și mediului de afaceri.

Valoarea totală a proiectului este de peste 93,5 milioane lei, dintre care peste 70 milioane provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar diferența din bugetul național. Pe parcursul celor trei ani de implementare, APIA își propune să transforme profund modul de interacțiune cu fermierii, simplificând accesul la schemele de sprijin, licențele pentru export-import și plata rentei viagere. „Portalul unic va fi interoperabil cu alte sisteme publice și va oferi acces facil și sigur, inclusiv pentru cei cu competențe digitale reduse. În plus, proiectul cuprinde formarea profesională a angajaților APIA, pentru a garanta funcționarea eficientă a noului sistem”, a transmis Gabriela Nicoleta Andrei, director general al APIA.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI 

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
0.2 ° C
0.2 °
0.2 °
84%
0.4m/s
0%
lun
9 °
mar
10 °
mie
9 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat