Asociatiile de locatari si societatile, somate sa indeparteze zapada si gheata de pe trotuare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primaria Pascani incearca sa ii convinga pe cetateni sa participe la activitatile de deszapezie. Intr-un anunt postat pe site-ul institutiei, semnat de viceprimarul municipiului Cristian Ratoi se arata ca „detinatorii de bunuri imobile, persoane fizice sau juridice au obligatia sa indeparteze zapada si gheata in dreptul imobilelor unde locuiesc sau pe care le folosesc, imediat dupa depunere sau pana la 10.00 dimineata.”
Mai exact aceste obligatii revin asociatiilor de proprietari acolo unde functioneaza, agentilor economici care isi desfasoara activitatea in spatiile comerciale sau birourile de la parterul blocurilor dar si celor care locuiesc la case, conform unei hotarari aprobata de consilierii locali in anul 2008. In acelasi anunt Primaria face apel la cetateni sa ia masurile necesare pentru prevenirea accidentelor prin indepartarea turturilor de gheata care se formeaza la nivelul acoperiselor si burlanelor sau macar sa ii atentioneze prin afise puse in locuri vizibile.
Nerespecarea acestor prevederi consitutie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 150 si 300 lei se arata in acelasi anunt.

Mentionam ca dupa prima ninsoare din acest an municipalitatea a intervenit cu intarzaiere pentru a imprastia material antiderapant si a intampinat dificultati de organizare in activitatile de deszapezire.

Vezi anuntul aici

[pdf-embedder url=”https://bittv.info/wp-content/uploads/2021/01/Anunt-curatare-zapada-3.pdf” title=”Anunt-curatare-zapada”]

PULSUL ZILEI

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...

Premii pentru performanță. Șapte șefi de promoție din Hârlău au primit câte 1.500 de lei

Rezultatele bune la învățătură au fost răsplătite la Hârlău. Șapte tineri care au încheiat anul școlar trecut ca șefi de promoție au fost premiați de administrația locală, în cadrul unei festivități organizate la Muzeul Viei și Vinului, vineri, 11...

Două ambulanțe noi au ajuns la substația din Pașcani – VIDEO

Moment important pentru personalul de la Substația de Ambulanță Pașcani. Două autospeciale noi, de tip B, au ajuns vineri, 11 septembrie, la substație și urmează să intre în serviciul echipajelor care intervin zilnic la urgențele medicale din zonă. Noile ambulanțe...

Bătrân lovit pe trotuar de un cărucior electric, la Pașcani

Accident produs pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Un bătrân de 79 de ani, care circula pe trotuar, a fost lovit din spate de un cărucior electric și trântit la pământ. Din cauza rănilor suferite, bărbatul a fost transportat...

Cinci ani de amânări și două contracte de proiectare ratate: Pașcaniul rămâne fără banii din „Anghel Saligny”.

Comunicat: PSD Pașcani cere demisia viceprimarului Claudiu Bodoașcă și asumarea publică a eșecului de către primarul Marius Pintilie Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”...

Ședință pentru modificarea bugetului și finanțarea activităților culturale toamnă-iarnă

Legislativul pașcănean este convocat în ședință extraordinară, luni, 14 septembrie, de la ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Marius Pintilie. Este vorba de o rectificare bugetară de cca 20 mil....

Pașcaniul pierde 14 mil lei pentru asfaltare?  Programului Anghel Saligny a fost blocat

Municipiul Pașcani este în pericol de a pierde o finanțare de peste 14 mil. de lei, bani prealocați de Guvernul României pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului Anghel Saligny. În cursul zilei de joi, 10 septembrie a.c., Ministerul...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: Semnalele pe care femeile nu trebuie să le ignore. Sfaturile dr. Ingrid Andrada Vasilache, medic specialist obstetrică-ginecologie – VIDEO

Cât de bine ne cunoaștem propriul corp și cât de atente suntem la semnalele lui? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre sănătatea femeii, despre lucrurile pe care nu ar trebui să le ignorăm și despre cât de important...

BIT TV LIVE – DESCHIDEREA TARGULUI MESTERILOR POPULARI LA TARGU FRUMOS

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI ȘI-A DESCHIS PORȚILE LA TÂRGU FRUMOS Esplanada din Târgu Frumos a devenit, de vineri, locul în care tradiția, meșteșugul și poveștile oamenilor care duc mai departe aceste îndeletniciri se întâlnesc. Târgul Meșterilor Populari s-a deschis oficial astăzi,...

ANUNT

Anunt cu privire la autorizația de construire / desființare cu nr 4/12.08.2026 cu titlul demolare construcții existente C1 C2 C3 C4 în comuna Stolniceni-Prăjescu, sat Brătesti, str Trandafirilor, nr 98 Construire locuințe parter și anexe gospodărești, împrejmuire si racorduri utilități.Limita de...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
13.7 °
13.7 °
87%
5.8m/s
85%
D
21 °
lun
21 °
mar
23 °
mie
24 °
J
18 °

Niciun articol afișat