Atenţie fermieri! 15 mai – termen limita pentru cererea pentru subvenţii

Fermierii din judeţul Iaşi mai au la dispoziţie o săptămâna pentru a depune cererea unică de plata pentru subvenţii. Angajaţii APIA lucrează inclusiv, sâmbătă şi duminică, pentru cei care nu au reuşit până la acest moment să ducă documentul autorităţilor. S-au făcut şi echipe de la Direcţia pentru Agricultură Iaşi, care au mers în teren pentru a-i ajuta pe agricultori. Termenul limita de depunere este de 15 mai.

Atenţie fermieri! Mai sunt doar câteva zile în care puteţi depune cererea unică de plata pentru subvenţii. Până pe 15 mai, toţi agricultorii trebuia să ducă acest document la centrele APIA din judeţ. Până la acest moment au fost depuse 19.700 de cereri pentru o suprafaţă de aproape 119.000 de hectare. Anual, se depun cereri pentru 250.000 de hectare.

Potrivit celor spuse de directorul executiv al APIA, Sergiu Jitareanu, lucrătorii de la toate centrele vor lucra şi sâmbătă şi duminică pentru a putea primi cererile.

În sprijinul lor au venit şi reprezentanţi de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi. S-au format echipe care au mers în teren, în mai multe comune din judeţ pentru a-i informa pe fermieri de termenul limita.
Anul trecut, au depus această cerere peste 25.000 de fermieri din judeţul Iaşi.
Menţionăm că micii proprietari au început să arendeze din ce în ce mai mult terenurile asociaţiilor mari, lucru benefic pentru agricultură.

Sprijinul financiar aferent Campaniei 2017 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Reamintim că programul de lucru al Centrului Județean Iași este, în această perioadă, de la orele 08.00 la 16.30, inclusiv sâmbătă și duminică.

PULSUL ZILEI

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...
Paşcani
cer acoperit de nori
6 ° C
6 °
6 °
66 %
1.7kmh
99 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
14 °
J
15 °
vin
7 °

Niciun articol afișat