Atenție! Joi nu se mai țin audiențe

Atenție! Joi nu se mai țin audiențe

Obișnuiți în fiecare joi cu audinețe la Pașcani, cetățenii sunt anunțați de această dată ca vor fi anulate din motive întemeiate  – ședința de Consiliul Local și pregătirele pe ultima sută de metri pentru Zilele Municipiului Pașcani.

Atenție cetățeni! Joia aceasta, pe 29 iunie, nu se mai țin audiențe la Primăria Pașcani. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt, Cristian Menegon. Motivele? Ședința de Consiliul Local pentru această lună, ce este programată începând cu orele 10:00 și pregătirile pentru sărbătoarea Municipiului.

Audiențele sunt ținute prin rotație de către primarul Dumitru Pantazi, viceprimarul Gabriela Nedelcu, administratorul public Gică Zanet sau secretarul instituției Irina Jitaru.

La audiențele din această săptămână erau înscriși până acum 5 cetățeni cu probleme sociale și fond funciar.

PULSUL ZILEI

Descoperire rară în regiunea Moldovei! Vase din bronz, vechi de 3.000 de ani, găsite pe un teren agricol dintr-o comună din județ

Un bărbat din Iași a descoperit două vase din bronz și diferite obiecte, cu o vechime de mii de ani, pe un teren agricol din comuna Brăiești. În timpul liber, Marius Pomană este detectorist, iar pe data de 3...

Guvernul pune la dispoziția primăriilor 10 miliarde de lei, împrumuturi fără dobândă pentru proiecte PNRR

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, o ordonanţă de urgenţă care permite Trezoreriei să ofere credite în valoare de 10 miliarde de lei pentru UAT-uri, pentru accelerarea proiectelor din PNRR, a anunţat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. El a...

Ședința extraordinară pentru aprobarea bugetelor

  Legislativul pășcănean este convocat in ședință extraordinară pe 08 Mai, a.c. de la ora 10.00 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru anul în curs ale Primăriei și instituțiilor publice subordonate. Iată ordinea de zi Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre...

Incendiu devastator la un depozit de furaje în Dumbrăvița (Ruginoasa) – FOTO

Incendiu la anexe gospodărești și depozit de furaje în localitatea Dumbrăvița, comuna Ruginoasa Astăzi, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat un incendiu izbucnit la...

Vânzări la pământ în piața Vale din Pașcani: comercianții și producătorii abia supraviețuiesc

Situație dificilă pentru comercianții din piața agroalimentară din zona Vale a municipiului Pașcani. La aproape jumătate de an de la deschiderea noii hale, vânzările sunt tot mai slabe, iar mulți dintre comercianți și producători spun că abia reușesc să...

Scandal în piața Deal din Pașcani: conflict între comercianți

Piața din zona Deal a municipiului Pașcani a devenit neîncăpătoare pentru unii comercianți. Duminică, 3 mai, în zi cu mare aglomerație, a izbucnit un conflict între mai mulți vânzători. Un bărbat de 54 de ani ar fi fost înjurat, amenințat...

Trotuare și scări rupte în zona Vale Pașcani – FOTO

Scările din zona pietonală care leagă piața din Vale de zona gării din Pașcani sunt într-o stare avansată de degradare de ani de zile  și pun în pericol siguranța celor care le folosesc zilnic. Multe dintre trepte sunt rupte sau...

Rezultatele evaluărilor funcționarilor din Primăria Pașcani, la secret

Rezultatele evaluărilor anuale ale funcționarilor publici sunt secrete la Primăria din Pașcani. Mai exact, contribuabilii nu pot afla performanțele profesionale ale salariaților administrației locale - care dintre ei sunt slab pregătiți sau ineficienți, pe motiv că sunt date cu...

Spectacol literar-muzical la Casa de Cultură Târgu Frumos – FOTO/VIDEO

Sfârșitul de săptămână a adus momente speciale pentru iubitorii de cultură din Târgu Frumos. Duminică, 3 mai, Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” a găzduit spectacolul literar-muzical „Ecouri în vers și sunet”, organizat de Cenaclul „Lira Prutului”. Evenimentul a reunit pe...

Peste 300 de permise auto reținute în zona Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, în luna aprilie

In perioada 01 – 30 aprilie a.c., efectivele de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (Serviciul Rutier Iaşi- Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, Biroul Rutier Iaşi, Biroul Rutier Paşcani, Compartimentul Rutier Târgu Frumos şi Compartimentul Rutier...
Paşcani
cer senin
16 ° C
16 °
16 °
60 %
1kmh
0 %
mar
28 °
mie
23 °
J
23 °
vin
23 °
S
19 °

Niciun articol afișat