Deputatul Vasile Axinte – Lucrările se degradează la Barajul de la Lunca Paşcani. Abundenţă de promisiuni – soluţii inexistente!

Deputatul Vasile Axinte – Lucrările se degradează la Barajul de la Lunca Paşcani. Abundenţă de promisiuni – soluţii inexistente!

 Vasile Axinte, deputatul PSD din județul Iași a susținut o declrație politică în Parlamentul României ce are în vederea Barajul de la Lunca Pașcani adresată conducerii acestei țări. 
„Această declaraţie politică se doreşte a fi o scrisoare deschisă către conducerea actuală a acestei țări. Deşi ideea unui baraj în amonte de localitatea Paşcani a apărut pe agenda oficialităţilor locale încă din anul 1986 fiind aprobată printr-un Decret în anul 1989, nici până această lucrare nu a fost definitivată, deşi a fost, în trecut, finanţată până la procentul de 90% din totalul fondurilor necesare.

Din păcate, din 2012, nu s-a mai alocat nici o finanţare pentru acest obiectiv strategic, şantierul fiind trecut teoretic în conservare, practic în degradare.

Banii investiţi până acum, în jur de 100 de milioane de euro, îşi pierd valoarea cu trecerea fiecarui an astfel încât, cercetând un răspuns primit la o interpelare de fostul senator Florin Constantinescu rezulta, în speţă, o diferenţă mare de costuri între estimările specialiştilor în domeniu şi estimările fostului Guvern Tehnocrat. Aşadar, potrivit specialiştilor în domeniu ar mai fi necesare fonduri în valoare de 50 de milioane de euro, 10 pentru componenta energetică şi 40 pentru componenta de apă. Fiind obisnuiţi deja cu umflarea facturilor în mod tehnocrat, Ministerul de resort din timpul Guvernării Julien Cioloş oferă un răspuns cel puţin halucinant problemei în cauză dublând efectiv costurile de definitivare a lucrării la 21 de milioane de euro pentru componenta energetică şi 81 de milioane de euro pentru componenta de apă, deşi domniile lor recunoşteau că lucrările la tot complexul energetic se apropiaseră de 85 %.

Recent, un coleg senator de Iaşi a interpelat din nou Guvernul României cu problema acestei investiţii strategice şi deşi a fost asigurat că Ministerul interpelat este deschis tuturor propunerilor venite din teritoriu, răspunsul efectiv la problema supusă discuţiei a fost o veritabilă “excepţie de necompetenţă” fiind înştiinţaţi totuşi că interpelarea va urma cadrul legal ?!

În fond este vorba despre o lucrare de infrastructură strategică efectuată în amonte de municipiul Paşcani care ar avea ca scop regularizarea debitului de apa de pe râul Siret precum şi producerea de energie electrică, aportul energetic urmând să măsoare în jur de 5,2 MWh conform estimărilor specialiştilor. Nu în ultimul rând prin efectuarea acestei lucrări de importanţă regională nu numai judeţeană s-ar înlătura riscurile de inundaţii cunoscut fiind că râul Siret iese destul de des din matcă şi ar constitui şi un sprijin eficient pentru agricultorii care doresc să beneficieze de irigarea culturilor.

Avem credinţa, că nu o să fiţi de acord cu lăsarea în paragină a unui complex energetic executat în proporţie de minim 85 % şi îngropat de Guvernul tehnocrat în tot felul de “hârţogării “.”

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
90%
1.9m/s
0%
S
18 °
D
17 °
lun
15 °
mar
9 °
mie
12 °

Niciun articol afișat