Autostrada A7: tronsoanele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani, lansate cu întârziere

Primele patru tronsoane din A7, de la Ploiești la Pașcani, vor fi scoase la licitație pentru construcție anul acesta, potrivit unui calendar anunțat vineri de către ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. Primul va fi Ploiești -Buzău în mai, urmat de Buzău – Focșani în august și de Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani în decembrie.

„Proiectul pe 320 de kilometri pornește de la Dumbrava, lângă Ploiești spre Buzău, Focșani, Bacău până la Pașcani. Toate sectoarele astea sunt în fază finală cu proiectul tehnic. Sunt gata dinspre sud spre nord, dar nu e diferență mare între ele, e vorba doar de câteva luni. Spre exemplu, Ploiești – Buzău, indicatorii tehnico-economici aprobați în Guvern, facem exproprierile, lansăm licitația de execuție – noi ne-am propus luna aceasta. În august, Buzău – Focșani, intrăm oficial în Moldova, ca să nu avem niciun dubiu și sper ca la sfârșitul anului, în decembrie, să fie sectoarele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani”, a detaliat șeful Transporturilor în cadrul unui interviu pentru Europa FM.

Reprezentantii ong-urilor de infrastructură reclamă întârzieri importante în realizarea studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice. Pe tronsoanele Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani ale autostrăzii A7 Moldova (rebotezata „Unirea Principatelor”), întârzierile ar fi de câteva luni, scrie zdbc.ro.

Ploiești-Buzău va fi primul tronson din A7 Ploiești – Pașcani scos la licitație pentru construcție, după ce anul trecut a fost inaugurată secțiunea de 16 kilometri din A7, parte a Centurii Bacău.

Potrivit ministrului Transporturilor, sectorul Ploiești – Buzău din autostrada A7 Moldova ar trebui să fie gata până în 2024.

Sursa TeleM

PULSUL ZILEI

FOTO/VIDEO | Mai multe mașini implicate într-un accident pe drumul spre Podu Iloaiei. Traficul este îngreunat | UPDATE

Un accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme s-a produs înainte de Podu Iloaiei. UPDATE: Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs în orașul Podu Iloaiei, în care au fost implicate două autoturisme...

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Un consilier, fost polițist, a cerut o dezbatere și convocarea comisiei de ordine publică

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Este o întrebare la care răspunsurile sunt diverse, în funcție de interes. Subiectul este dezbătut în ultimele zile, mai mult decât de obicei, în contextul unor recente evenimente de...

Consilierii online: lipsă de respect față de contribuabili?

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unul dintre aleșii locali a atras atenția că prea mulți consilieri și uneori nejustificat, preferă să participe online la ședințe, nu în sală, iar asta afectează dezbaterile pe marginea proiectelor de hotărâre. Abdalla Bashir...

Spitalul CF Pașcani a trecut în administrarea Consiliului Local 

Spitalul CF Pașcani a fost preluat în administrare de către Consiliul Local al municipiului. Hotărârea de transfer din subordinea Ministerului Transporturilor a fost aprobată în ședința legislativului local din 29 octombrie a.c.  Mai exact, toate clădirile spitalului vor face parte...

Pășcănenii au scăpat de taxele pentru morminte. Cimitirul vechi rămâne in administrarea bisericii 

Vești bune pentru pășcănenii care au locuri de veci în vechiul cimitir al municipiului. Legislativul local a aprobat o hotărâre prin care cimitirul a fost dat spre folosință gratuită Parohiei Înălțarea Domnului. Asta înseamnă că regulamentul propus de primarul,...

Un nou cetățean de onoare al Pașcaniului. Kadar Yasar Teletar de la Rompak 

Municipiul Pașcani are încă un cetățean de onoare. Este vorba despre Kadar Yasar Teletar, fost director general la fabrica de drojdie Rompak Pașcani în perioada 1998-2018.  Propunerea a fost făcută de consilierul PNL, Alexandru Nemțanu, pe motiv că fostul director...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire! Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis un mesaj cât se poate de clar, pe care ar trebui să-l înțeleagă,...

Lucian Rusu: Statul trebuie să combată evaziunea fiscală, nu să creeze concurență neloială între taximetrie și transportul alternativ

Senatorul Lucian Rusu: Am susținut, de la tribuna Senatului, necesitatea unor reglementări echilibrate în domeniul transportului alternativ, care să combată evaziunea fiscală fără să afecteze activitatea celor care muncesc cinstit. Consider că proiectul de lege aprobat azi reprezintă un...

Cine sunt câștigătorii de la „Rampa Teatrală”, festival organizat de Casa de Cultură Pașcani. Lista completă

Vineri , 23 octombrie -2026 s-a desfășurat cea de-a IX -a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „RAMPA TEATRALĂ ” ✨Pe scena Festivalului au concurat 12 Trupe de Teatru din : Iași , Pașcani, Muncelul...

Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical

Sistemul public de sănătate are nevoie de o nouă infuzie de miliarde de lei pentru a putea funcționa până la finalul anului, însă estimările prezentate de ministrul Sănătății s-au redus considerabil față de cele anunțate inițial. Alexandru Rogobete a...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.4 ° C
11.4 °
11.4 °
84%
3.9m/s
0%
vin
15 °
S
13 °
D
11 °
lun
10 °
mar
7 °

Niciun articol afișat