O nouă zi liberă pentru români. Este valabilă doar pentru cei care se vaccinează

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Inițiativa legislativă prin care se acordă o zi liberă plătită persoanelor care se vaccinează, inclusiv elevilor, studenților și militarilor, a primit miercuri raport de admitere de la Comisia de muncă a Senatului.

Potrivit proiectului: (1)Persoanele care se vaccinează impotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: a) o zi liberă plătită, care nu se include in durata concediului de odihnă, in ziua vaccinării, in cazul angajaților; b) o zi scutire de frecvență, in ziva vaccinării, in cazul elevilor, studenților și militarilor; (2) Drepturile persoanelor prevăzute la alin.(1) se acordă pe baza documentelor justificative eliberate de instituția de profil Ia care a fost efectuată vaccinarea. (3) Beneficiază de drepturile prevăzute la alin.(1) și unul dintre părinți in ziva vaccinării copilului Cu vârsta de până la 14 ani sau a copilului cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. Proiectul, inițiat de deputații USR PLUS Oana Țoiu și Radu Molnar, urmează să intre la vot final în plenul Senatului, care este primă Cameră sesizată în acest caz, arată g4media.ro.

Continuarea pe TeleM

PULSUL ZILEI

Tabăra din pridvorul satului a ajuns la Tătăruși – FOTO

Tabăra din pridvorul satului a ajuns în aceste zile la Biserica Sfântul Nicolae din Tătăruși. Timp de două zile, peste o sută de copii de diferite vârste din comunitate, dar și cei care au venit la bunici în timpul...

Criza carburanților: motorina a sărit de 10,5 lei/litru și a atins un nou record istoric. Românii așteaptă intervenția Guvernului

Motorina standard a atins un nou maxim istoric în România și a depășit, în unele benzinării, pragul de 10,5 lei pe litru. Scumpirile continuă pe fondul tensiunilor geopolitice și al problemelor din aprovizionarea cu țiței, în timp ce autoritățile...

Sub soarele Mediteranei s-au construit aripi: povestea unei experiențe Erasmus+ care deschide viitorul pentru elevi de la Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” Pașcani – FOTO

Trei săptămâni au trecut ca o clipă, dar au lăsat în urmă experiențe care vor rămâne o viață întreagă. Pentru cei șapte elevi de la Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” Pașcani, specializările Tehnician Operator Tehnică de Calcul și Tehnician Proiectant...

Ce se schimbă de la 1 august 2026 în România. Buletinele vechi devin excepție, reguli noi la pensii și taxe pe drumuri

Luna august 2026 debutează cu o serie de modificări administrative, sociale și economice cu impact direct asupra milioanelor de români. Pe lângă ajustările contabile și fiscale obișnuite, autoritățile pun în aplicare măsuri care variază de la restricționarea eliberării vechilor...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI – 31 IULIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PRIMARIA PASCANI - 31 IULIE 2026. Vezi în direct aici discuțiile și subiectele abordate. https://www.youtube.com/watch?v=M4TfoNGa2k0

De la Londra la CAF Coffee Addict Pașcani. Un robot vă aduce cafeaua!

Comunicat: Antreprenoarea Adriana Nica aduce tehnologia în inima orașului și lansează, în premieră, robotul de servire Cappuccina. Viitorul a ajuns la Pascani, iar la CAF Coffee Addict cafeaua nu mai este adusă doar de oameni. În spatele acestei inițiative se află...

PSD Iași îi critică din nou pe liberali

Președintele PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, îi critică din nou pe liberali. El spune că liderii PNL doar se laudă, dar că vorbele lor nu se concretizează în nici un fel. ”PNL Iași = Promisiuni peste promisiuni. Rezultate? Zero....

Senatorul Lucian Rusu: România și Republica Moldova au astăzi în față o oportunitate importantă: să transforme apropierea dintre cele două țări în infrastructură, energie,...

Am participat astăzi, alături de colegii mei din Senatul României, la o întrevedere cu delegația oficială a Republicii Moldova, condusă de premierul Vasile Tofan, din care au făcut parte și miniștrii responsabili de transporturi și energie, Bolea Vladimir și...

Sindicaliștii din sănătate suspendă greva generală: „Am reușit!”

Federația SANITAS anunță vineri, 31 iulie, suspendarea grevei generale începute în 28 iulie. Sindicaliștii susțin însă că nu renunță la protest, ci dau o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării....

Reguli noi pentru eliberarea actelor de identitate de la 1 august

Începând cu 1 august 2026, intră în vigoare noi reguli privind eliberarea cărților de identitate. Vechiul model, aflat în circulație din 1997, va mai fi emis doar în situații excepționale. Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, majoritatea solicitărilor vor...
Paşcani
cer senin
30.6 ° C
30.6 °
30.6 °
39%
2.2m/s
0%
vin
33 °
S
36 °
D
36 °
lun
35 °
mar
38 °

Niciun articol afișat