Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost rănit, duminică, la Târgu Frumos, după ce o creangă de copac ruptă de vânt l-a lovit în timpul rafalelor puternice.
Potrivit prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, la Târgu Frumos echipajul EPA Tg. Frumos a acordat asistență unui pacient în vârstă de 30 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și un traumatism cranio-facial, prezentând o plagă contuză frontală cauzată de o creangă de copac. Pacientul era stabil și conștient.
Incidentul a avut loc în timpul vijeliilor de duminică. În zona Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău au fost mai multe probleme cauzate de vânt, de la acoperișuri smulse, până la mașini distruse de copacii rupți.
