Beneficiarii „Prima Casă” vor putea cumpăra o nouă casă mai mare şi mai scumpă garantată de stat

Proprietarii de locuinţe achiziţionate sau construite prin programul „Prima Casă” vor putea cumpăra o nouă locuinţă mai mare şi mai scumpă prin program, dacă vor îndeplini cumulativ patru condiţii, printre care vânzarea proprietăţii deţinute sau lichidarea creditului garantat de stat.
„Beneficiarul Programului care deţine o locuinţă achiziţionată sau construită în cadrul Programului poate achiziţiona o nouă locuinţă în cadrul Programului cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: noua locuinţă care se va achiziţiona în cadrul Programului să aibă suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul Programului sau valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă aprobat miercuri de Guvern.

De asemenea, locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului trebuie să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare, cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe. În plus, creditul acordat iniţial în cadrul Programului trebuie să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuinţe în cadrul Programului sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul Programului pentru dobândirea unui imobil. Altă condiţie este ca la data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul Programului, persoană fizică, declară pe propria răspundere, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul Programului pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul Programului, fie că deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul Programului, pe care o va înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuinţe care va fi achiziţionată în cadrul programului.

Proiectul de ordonanţă mai prevede ca la data lichidării sau refinanţării creditului acordat iniţial în cadrul Programului se radiază ipoteca în favoarea statului şi a finanţatorului, privilegiul finanţatorului, precum şi interdicţiile de înstrăinare şi grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achiziţionat sau construit iniţial în cadrul programului. Pe de altă parte, în baza contractului de garantare aferent celui de al doilea credit asupra noii locuinţe se instituie în favoarea statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanţiei.
Sursa: Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Parcări pentru mașini pe o porțiune din rampa CFR

Vești bune pentru cetățenii din zona Vale a municipiului. Primăria Pașcani va amenaja noi locuri de parcare pentru mașini pe strada Gării, pe o porțiune de teren folosită până acum de CFR, peste drum de Școala Specială. Terenul a fost...

Marcaje rutiere cu vopseaua săracului. Primarul își asumă compromisul, din lipsa banilor

Administrația locală din Pașcani face compromisuri în ceea ce privește marcajele rutiere din municipiu. Din lipsă de bani, acestea vor fi făcute și în acest an cu vopsele de proastă calitate care vor rezista puțin, ca și până acum....

Școală veche, demolată pentru parcări de mașini, la propunerea primarului Pașcaniului

Cea mai veche școală din Pașcani ar urma să fie demolată cât de curând pentru a face loc amenajării unor parcări pentru mașini. Este vorba de Școala nr. 1 din cartierul Vatra, o școală model „Spiru Haret” în care...

Jumătate din Pașcani va rămâne fără apă, la începutul săptămânii viitoare

COMUNICAT APAVITAL S.A. aduce la cunoștința publicului că, la solicitarea firmei constructoare care realizează lucrările de relocare și de protecție a conductei de distribuție a apei prin care sunt alimentați utilizatorii din Zona Deal a mun. Pașcani și din...

INVITAȚIE LA SIMPOZIONUL „CONSTANTIN CIOPRAGA”

Comunicat: Sâmbătă , 16 mai 2026 începând cu ora 11.00 în sala Arcadia a Casei de Cultură din Pașcani va avea loc cea de-a XII- a ediție a Simpozionului Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor...

Antarctica 2027 – un proiect construit din România ajunge în etapa finală

  Comunicat: Medicul stomatolog Eduard Nica, din Pașcani, continuă proiectul Antarctica 2027 – Mount Sidley, ultima etapă a circuitului Seven Volcanic Summits, provocare care presupune ascensiunea celui mai înalt vulcan de pe fiecare continent. După ani de expediții și ascensiuni desfășurate...

Populaţia României riscă să scadă în 70 de ani la nivelul din 1900. Natalitatea, la cel mai redus nivel din ultimii ani

Natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii ani, iar perspectivele indică un trend permanent descendent, astfel că peste 70 de ani populaţia României ar putea ajunge la 11 milioane, cât era în anul 1900, a declarat...

Grupare care vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratament al bolilor incurabile, destructurată

O grupare infracţională specializată în spălarea banilor, fals informatic, înşelăciune şi evaziune fiscală, care promova şi vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratamente pentru boli incurabile, a fost destructurată de poliţişti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iaşi. Potrivit unui...
Paşcani
nori împrăștiați
13.8 ° C
13.8 °
13.8 °
69%
1.6m/s
99%
vin
13 °
S
22 °
D
20 °
lun
20 °
mar
21 °

Niciun articol afișat