„Calendarul de ceapă” și „Calendarul din cărbuni”, două tradiții vechi de sute de ani folosite și acum de bătrânii de la sate. Ce înseamnă ele și ce le arată agricultorilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Unii bătrâni de la sate, în special cei din Moldova și Ardeal, folosesc și acum „calendarul de ceapă” sau „calendarul din cărbuni”, tradiții vechi de sute de ani care le „arată” cum va fi vremea în noul an și ce recolte vor avea.

În trecut, când viața depindea de recoltele obținute, de Anul Nou, oamenii de la sat încercau să afle cum va fi vremea în anul următor, ca să știe când este timpul să are și să semene.

Astfel, în noaptea Anului Nou, țăranii apelau la „calendarul din cărbuni”. Alegeau câțiva cărbuni aprinși și le dădeau numele plantelor pe care doreau să le semene – orz, ovăz, grâu, secară -, iar după cantitatea de cenușă rezultată în urmă arderii complete și a stingerii cărbunilor, se vedea cât de bună va fi recolta.

În schimb, cei care voiau să afle cât de ploioase ori secetoase vor fi lunile care urmează, apelau la cea mai veche metodă: „calendarul de ceapă”. Obiceiul se mai păstrează și acum, în unele zone.

În 12 foi de ceapă erau puse cantități egale de sare și erau lăsate pe pervazul ferestrei. Fiecare foaie de ceapă simboliza o luna din anul calendarisitic.

A două zi, se putea observa gradul de umiditate și în funcție de el se știa care luni ale anului vor fi secetoase și care ploioase. Și aceasta era o previziune importantă pentru agricultori.

De asemenea, exista tradiția ca atunci când flăcăii mergeau cu Plugușorul să folosească un plug adevărat. Trăgeau cu el o brazdă prin curtea gospodarului ca să-i meargă bine semănăturile.

Tot în ajunul Anului Nou se mergea și cu semănatul. Aruncau în brazdă proaspătă semințe de grâu, porumb, secară și ovăz. Sau aruncau grâul peste casă, să crească cât casa. Așa sperau să obțină o recoltă bogată în anul următor, potrivit crestinortodox.ro.

sursa gândul.ro

PULSUL ZILEI

Caravana „Joc și Poveste” ajunge în Pașcani. Două zile pline de activități

Weekendul viitor (26–27 septembrie), Caravana „Joc și Poveste” ajunge în Pașcani alături de voluntarii locali de la GLT „Unstoppable”. Activitățile sunt organizate împreună cu tinerii voluntari care activează deja în Pașcani prin Grupul Local de Tineret „Unstoppable” Pașcani, în cadrul...

Șezătoare la Deleni! Sătenii împreună la strânsul viei, dat la teasc și tăiat porumbul – FOTO

Șezătoare la Deleni! Sătenii împreună la strânsul viei, dat la teasc și tăiat porumbul - FOTO "𝑇𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎 𝑙𝑎 𝐷𝑒𝑙𝑒𝑛𝑖 𝑁𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐𝑟𝑒𝑑 𝑢𝑛 𝑎𝑛𝑜𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑚𝑎𝑖 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑑𝑒𝑐𝑎̂𝑡 𝑡𝑜𝑎𝑚𝑛𝑎. 𝑆𝑒 𝑣𝑒𝑑𝑒 𝑑𝑎𝑐𝑎̆ 𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑢𝑛𝑢𝑙 𝑏𝑢𝑛. 𝑆̦𝑖 𝐷𝑢𝑚𝑛𝑒𝑧𝑒𝑢 𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑐𝑎...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Indolența Consiliului Județean Iași, condus de PNL, îi costă pe oameni timp, bani și reparații la mașini – VIDEO

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Indolența Consiliului Județean Iași, condus de PNL, îi costă pe oameni timp, bani și reparații la mașini. După presiunea publică, s-au găsit resurse pentru o intervenție, dar cârpeala nu înseamnă modernizare! În 2026, oamenii merită drumuri județene...

Accident la Târgu Frumos. Imagini cu momentul impactului – VIDEO

Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, 18 septembrie, pe strada Principală din Târgu Frumos. Potrivit primelor informații, în eveniment ar fi fost implicat un autoturism marca Lexus, de culoare albă, care ar fi intrat în coliziune cu un...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DURERI DE BURTĂ? SEMNE PE CARE LE IGNORĂM PREA UȘOR – VIDEO

Te doare stomacul, ai arsuri, ești mereu balonat sau ai probleme cu tranzitul? Când sunt aceste simptome ceva obișnuit și când ar trebui să mergem la medic? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre cele mai frecvente probleme digestive,...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Patru luni de blocaj pentru ce? Ca, la final, să fie desemnat Siegfried Mureșan

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Patru luni de blocaj pentru ce? Ca, la final, să fie desemnat Siegfried Mureșan — un nume despre care se vorbea de luni de zile. Propunerea președintelui Nicușor Dan este una surprinzătoare având în vedere că Siegfried...

MApN a convocat sute de rezerviști din județele Neamț, Suceava și Botoșani în cadrul exercițiului MOBEX 2026

Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani participă, în aceste zile, la exercițiul MOBEX 2026. Pentru unii, revenirea în poligon înseamnă și primul contact cu arma după zeci de ani de la terminarea stagiului militar. Îmbrăcați în uniforme militare și însoțiți...

O tânără povestește cum a pierdut 50.000 de euro la păcănele. „Aveam impresia că o să mă îmbogățesc”

Şi-au pus vieţile la pariuri şi au pierdut totul. Observator vă prezintă poveştile a doi oameni care au risipit averi la jocurile de noroc şi au ajuns în pragul disperării. Fără bani şi fără prieteni, au fost salvaţi de...

România introduce modelul american de pensii. Care este marele avantaj

Românii vor putea economisi și investi pentru pensie după model american. Avantajul principal: taxe mai mici decât la investițiile obișnuite la bursă. Conturile sunt opționale, iar fiecare își asumă riscul. Un cont de investiții făcut special pentru pensii. Tu alegi...

Fermierii pot obține credite cu adeverințele eliberate de APIA

Fermierii care au depus cererea de plată pentru Campania 2026 pot solicita în continuare adeverințe de la APIA, pe baza cărora pot obține credite pentru activitățile curente din agricultură. Documentele sunt disponibile pentru mai multe tipuri de intervenții, printre...
Paşcani
cer senin
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
61%
1.6m/s
100%
D
18 °
lun
19 °
mar
15 °
mie
16 °
J
17 °

Niciun articol afișat