Când se întorc ninsorile

Precipitațiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți, fiind prezente în cantități consistente și în cursul zilei de miercuri, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„În cursul nopții de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică va fi ger în întreaga țară. În estul Transilvaniei vor fi temperaturi minime în jurul a—19 grade până la—20 de grade Celsius. Din noaptea de luni spre marți, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a țării va ninge și vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi și la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marți și vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice și de sud-est, inclusiv Bucureștiul. Acestea vor fi însoțite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât și în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri și vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privința cantităților de precipitații este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios”, a menționat Jurca.

Potrivit specialistului ANM, în intervalul cu ninsori, valorile termice vor fi negative, iar spre sfârșitul săptămânii viitoare vor coborî până la—23 de grade Celsius, în estul Transilvaniei.

„În perioadele cu ninsori, temperaturile vor fi negative în zonele respective, adică undeva între—5 și cel mult zero grade Celsius, pe timpul zilei de marți, iar apoi între—7 și—2 grade Celsius, miercuri. Totodată, către sfârșitul săptămânii, joi spre vineri dimineață în mare parte din țară va fi ger, iar prin estul Transilvaniei vom avea valori, din nou, sub—22 până la—23 de grade Celsius”, a afirmat Jurca.

PULSUL ZILEI

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...
Paşcani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
10 °
49 %
3.2kmh
100 %
D
10 °
lun
10 °
mar
12 °
mie
14 °
J
14 °

Niciun articol afișat