Revista presei

Surse: Credincioșii vor putea merge la biserică de Paște. Circulația persoanelor ar putea fi permisă până la ora 2 noaptea

Premierul Florin Cîțu a avut miercuri o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. În urma discuțiilor s-a stabilit ca în noaptea de Înviere să fie permisă circulația persoanelor în afara locuinței până la ora 2.  //

Ziua Internațională a poeziei la Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani

C.P. Sub titlul „Poeți și poezii pentru copii” Ziua Internațională a poeziei a fost marcată la Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani printr-un  concurs de recitare, compoziții proprii, prezentare de carte și desene, activitate desfășurată în  sala de clasă, prin...

Monica Berescu, deputat USRPLUS: “Este digitalizarea o limbă străină pe care mulți pretind că o înțeleg?”

C.P. Conform indicelui economiei și societății digitale (2020), raport prin care încă din 2014 Comisia Europeană monitorizează progresele digitale ale statelor membre, nivelul competențelor digitale elementare și cele de utilizare software situează România pe locul 27 în rândul statelor...

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, selectat între cele 100 de școli din România în cadrul Proiectului Școală Parteneră Microsoft

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, selectat între cele 100 de școli din România în cadrul Proiectului Școală Parteneră Microsoft, proiect coordonat de Microsoft România și implementat de Fundația EOS România. Cele 100 de școli selectate vor trece printr-un program de training care îi va familiariza cu tot ceea ce este nou ca tehnologie Microsoft pentru Educație. Fiecare școală va avea posibilitatea să pregătească gratuit o echipă de 5 cadre didactice din școală în vederea obținerii certificării Microsoft Certified Educator. //

Guvernul urmează să prelungească până la 1 iulie termenul de plată a contribuţiei personale pentru unele servicii medicale

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, urmând să prelungească, printr-o ordonanţă de urgenţă, până la 1 iulie, termenul de aplicare a prevederilor cu privire la contribuţia personală care poate fi plătită de asiguraţi pentru unele servicii medicale, în condiţiile în care optează ca acestea să fie acordate de furnizori privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. //

AstraZeneca revine asupra datelor și raportează o eficacitate mai scăzută a vaccinului său împotriva COVID-19

Vaccinul AstraZeneca - Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice, arată un nou studiu clinic efectuat în Statele Unite, un nivel mai scăzut față de cel anunțat la începutul acestei săptămâni, într-un raport criticat pentru utilizarea unor "date depăşite”. //

Pensionar prins în trafic cu permis fals

Pensionar prins în trafic cu permis fals. Un bărbat din Buhalniţa a fost prins de către poliţişti în timp ce conducea o motocicletă având permis fals. În urma controlului actelor, poliţiştii au observat că individul încearcă să-i ducă de nas.  //

Din 1 aprilie ne putem lua reţeta compensată de oriunde în ţară

Începând cu 1 aprilie, persoanele asigurate îşi vor putea lua reţeta compensată sau gratuită de la orice farmacie din ţară care este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.//

Şofer prins beat la volan de dimineaţă

Un şofer din Târgu Frumos a fost “agăţat” de către poliţişti după ce s-a urcat băut la volan. Oamenii legii l-au testat alcoolscopic, apoi l-au condus la cel mai apropiat unde i s-au prelevat probe din sânge pentru stabilirea alcoolemiei.  //

Vești bune pentru pensionarii care muncesc. Ce se întâmplă cu plata CAS-ului

Vin vești bune din partea actorilor implicați pe scena politică pentru pensionarii care muncesc. Această categorie socială ar putea fi scutită de la plata CAS-ului, iar acest lucru ar aduce o serie de avantaje financiare. //

Google acordă aproape 1.300 de burse în domeniul IT

Google anunță disponibilitatea a 1.255 de burse în România pentru obținerea de certificate în domeniul IT, în cadrul a două proiecte. Bursele sunt acordate cu sprijinul organizațiilor partenere și vor fi utilizate pentru urmarea de cursuri specializate pe platforma Coursera, Google acoperind costurile acestora. //

Credincioșii vor putea merge la biserică în noaptea de Înviere, dacă vor respecta regulile, spune Klaus Iohannis

Credincioșii vor putea merge la biserică în noaptea de Înviere, dacă vor respecta regulile, spune Klaus Iohannis. Sărbători pascale la biserica, întâlniri în familie și fără petreceri cu multe persoane, putem să le avem dacă reușim să gestionăm pandemia, transmite președintele Klaus Iohannis. //

Măsuri de siguranță rutieră la Grădinița Agape din Pașcani. O nouă trecere de pietoni și alveole pentru oprirea mașinilor

Masuri pentru o mai buna siguranta rutiera in zona Gradinitei Agape, de pe strada Dragos Voda din municipiul Pascani. Luni, 22 martie, la sediul Primariei din oras a avut loc sedinta comisiei locale de circulatie in care s-a discutat despre infiintarea unei treceri de pietoni in spatele institutiei de invatamant prescolar, respectiv, pe strada Zimbrului. //

Medicii de familie pot da certificate medicale şi pentru perioada post-COVID-19

Medicii de familie vor putea da certificate medicale persoanelor asigurate sau nu de pe listele lor nu numai în perioada de carantină provocată de virusul SARS-Cov-2 ci și după încheierea celor 14 zile de izolare, atunci când constată că pacienții respectivi au rămas cu sechele post-COVID-19.//

Au început demersurile pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare a oraşului Târgu Frumos

Primăria oraşului Târgu Frumos a demarat elaborarea Strategiei de Dezvoltare a oraşului Târgu Frumos. Orice cetăţean interesat poate consulta documentul pe site-ul instituţiei, rubrica „Anunţuri Publice- Anunţuri de interes public”. //

Aglomerație la pescăriile din Pașcani. Oamenii își pregătesc masa pentru Buna Vestire

Aglomerație miercuri, 24 martie, la primele ore ale dimineții în pescăriile din municipiul Pașcani. Pentru că joi, de Buna Vestire, este prima zi din Postul Paștelui când este dezlegare la pește, oamenii au început să își facă provizii cu o zi înainte pentru această sărbătoare. Cei mai mulți pășcăneni au ales să cumpere, mai ales, crap sau păstrăv și s-au declarat mulțumiți de prețurile din acest an. //

Albastru pentru solidaritate. Eveniment pentru conștientizarea autismului, desfășurat la Pașcani

Ajuns la a VIII-a opta ediție, proiectul „Albastru pentru solidaritate” se va desfășura și în acest an, pe 2 aprilie, la Pașcani. Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, va fi sărbătorită printr-un șir de activități care își propun să ajute la integrarea socială a copiilor cu autism. //

Proiect ERASMUS la Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos

Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” din orașul Târgu Frumos, județul Iași, anunță implementarea Proiectului Erasmus + „Duygusal Okul Terkine NOKTA koyuyoruz  ( Spot and Stop the Emotional School Dropout )”, Nr. Ref. 2020-1-TR01-KA229-093405_4 Proiectul a început în luna septembrie 2020 și...

Colegiul Unirea Pașcani, Centru de Excelență în Proiectarea Asistată de Calculator

Rand pe rand, scolile din municipiul Pascani devin centre de excelenta sau de pregatire in diferite domenii. De aceasta data, Colegiul Tehnic CF Unirea, care este si Centru de Excelență în Proiectarea Asistată de Calculator, a fost selectat de...

Lista locurilor de muncă vacante în Pașcani, în săptămâna 24-31 martie 2021 – DOC

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Iasi a transmis lista cu locurile de munca vacante in municipiul Pascani, in ultima saptamana din luna martie. Potrivit documentului, sunt 120 de joburi disponibile, dintre care doar 16 pentru studii superioare si 104 pentru studii medii. //

Bărbatul suspect ca ar fi furat 180.000 de lei a fost arestat preventiv

Bărbatul de la Moțca a fost arestat preventiv. Poliţiştii ieşeni, sub coordonarea procurorilor, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore. //

CNSU va fi convocat joi. Propuneri pentru weekend: magazine închise la 16.00, circulația restricționată după 20.00

Potrivit propunerilor discutate, va fi diferențiere de restricții între cele din weekend și restul săptămânii. Propunerile sunt ca magazinele să fie închise la 16, iar circulația să fie restricționată de la ora 20.00 pentru weekend. Măsurile existente pentru celelalte zile ale săptămânii rămân neschimbate. //

Ministrul Educației: Finalul semestrului al doilea se decalează și se micșorează vacanța de vară cu două săptămâni

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut noi precizări cu privire la modificarea anului școlar. Astfel, semestrul al doilea se va încheia cu două săptămâni mai târziu, pe 2 iulie în loc de 18 iunie, cu excepţia claselor a VIII-a şi a XII-a şi a celor din învăţământul profesional şi tehnic. Este vorba de două săptămâni luate din vacanța de vară a elevilor și adaugate celei din primăvară, susține ministrul. //

Pus să-i plătească daune de 2.100 lei unui consătean pe care l-a făcut „ţigan”

Un ieşean din Pârcovaci ar putea ajunge la închisoare pentru că s-a încăpăţânat să nu plătească despăgubirile stabilite de judecători în favoarea unui consătean. Ca urmare, Serviciul de Probaţiune a cerut revocarea suspendării pedepsei stabilite de Judecătoria Hârlău. Tribunalul va decide luna viitoare dacă Vasile Iancu va fi închis. //

Cel mai mare escroc din Moldova, şeful temuţilor “Londonezu” şi “Pulifrici”, a dat o nouă lovitură

Cel mai mare escroc din Moldova, care a reuşit să păcălească zeci de pensionari din multe sate, a reuşit un alt jaf de proporţii: a păcălit un pensionar din Vaslui de 180.000 de lei. //

Planul Național de Redresare și Reziliență – 30 de miliarde de euro pentru dezvoltarea României

Sorin NAcuta, deputat PNL: Unul din cele mai importante proiecte ce figurează în lista de priorități a Guvernului prin PNRR este autostrada Moldovei A7, pe relația Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani.Conform pilonilor de finanțare, identific câteva proiecte de pe raza Municipiului Pașcani ce ar putea fi realizate prin acest program: Barajul Hidroenergetic Lunca Pașcani (sursă de energie hidro și rezervă importantă de apă pentru irigații), investiții în cadrul Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani, investiții în unitățile școlare, parc industrial, transport public, piste destinate bicicliștilor, reabilitarea energetică a locuințelor, realizarea unor suprafețe împădurite, etc.//

Trafic îngreunat pe tronsonul Pașcani-Moțca din cauza ninsorii – VIDEO

O ninsoare apărută din senin a adus din nou probleme serioase în traficul rutier. Pe tronsonul Pașcani-Moțca, mai multe tiruri au rămas în panta de la Gâștești, dar și în Codrii Pașcanilor. Totul s-a întâmplat marți seara, 23 martie, în jurul orei 18:00. //

Încă un pas pentru construirea unei grădinițe în centrul Pașcaniului

Astăzi a avut loc vizita în teren a reprezentanților A.D.R. Nord-Est, etapa premergătoare semnării Contractului de finanțare pentru proiectul "Revitalizarea Municipiului Pașcani prin modernizarea infrastructurii educaționale și a infrastructurii publice urbane adiacente", cod SMIS: 125783. Obiectul lucrărilor de investiții în...

Examenul de Evaluare Națională 2021 va fi reprogramat după Bacalaureat

Examenul de Evaluare Națională din 2021 va fi reprogramat, astfel că elevii claselor a VIII-a vor susține examenul după ce cei de a XII-a vor da Bacalaureatul, și nu înainte, cum prevede actuala structură a anului școlar 2020-2021, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit Edupedu. //

Primarul nemultumit de autobuze, dar nu are bani de altele noi. Autobuze electrice, din fonduri UE, peste cativa ani de zile

Primarul nemultumit de autobuze, dar nu are bani de altele noi. Autobuze electrice, din fonduri UE, peste cativa ani de zile : La aproape un an de la infiintarea noului serviciu de transport public local si achizitionarea a cinci autobuze second- hand, noul primar al municipiului Pascani a facut declaratii surprinzatoare. In cadrul unei conferinte de presa, el a spus ca administratia locala a cumparat niste "cazane" la care, acum, trebuie platite ratele iar datoria operatorului este sa le faca sa fie functionale. Precizarile au fost facute in contextul in care, in legatura cu unul dintre autobuze, cel de rezerva, s-a spus ca ar fi stricat. In replica directorul societatii, Leonard Ursu, a precizat ca toate autobuzele sunt functionale si cu inspectiile tehnice la zi, iar atunci cand apar defectiuni ele sunt reparate. //