Mai precis, 150 de persoane cu care cineva poate să mențină relații sociale stabile simultan. Acest număr a fost propus de antropologul și psihologul evoluționist Robin Dunbar, în anii 1990, fiind obținut prin extrapolarea rezultatelor obținute după cercetarea creierelor primatelor și a reacțiilor acestora în diverse grupuri sociale. De atunci, acesta a rămas o componentă nelipsită în lucrările despre socializarea umană.
Potrivit unei noi analize, însă, cercetătorii de la Universitatea din Stockholm susțin că numărul lui Dunbar nu este justificat. „Fundația teoretică a numărului lui Dunbar este una instabilă. Creierele altor primate nu gestionează informația la fel cum o face creierul uman, iar modelul lor de socializare este explicat de alți factori decât cel cerebral, precum ceea ce mănâncă și care sunt dușmanii lor”, a explicat zoologul Patrik Lindenfors.
Numărul lui Dunbar a fost descoperit inițial pornind de la ideea că volumul neocortexului din creierul primatelor funcționează ca o constrângere în dezvoltarea de relații sociale și de grupuri în care să fie active.
„Sugerează că numărul de neuroni din neocortex limitează capacitatea organismului de a procesa informații, iar aceasta, la rândul său, restrânge numărul de relații pe care un individ le poate susține simultan”, explica Dunbar în studiul său din 1992. „Când dimensiunea unui grup trece de această limită, acesta devine instabil și începe să se fragmenteze. Astfel, este delimitat un nivel superior până la care orice specie poate menține unități sociale coezive, în timp”.
Dunbar a început să extrapoleze teoria la nivelul oamenilor în 1993, iar timp de zece ani a realizat studii intense referitoare la mecanismele cognitive și comportamentale care stau la baza socializări umane.
Și deși o serie de studii au susținut ideea lui Dunbar, noua cercetare demontează teoria conform căreia ea poate fi aplicată și pentru parametrii de socializare în cazul oamenilor.
„Nu este posibil să faci o estimare precisă pentru oameni folosind metodele și datele disponibile”, a spus și evoluționistul Andreas Wartel. Oamenii de știință. În cercetarea lor, specialiștii au folosit metode statistice moderne pentru a găsi o nouă perspectivă în ceea ce privește relația dintre grupurile de oameni și dimensiunile neocortexului la primate, bucurându-se de avantajele tehnologiei avansate.
Rezultatele sugerează că un grup social uman stabil poate fi mult mai mic de 150 de indivizi, cu una dintre limitele superioare fiind estimată chiar la 42 de indivizi, iar o altă estimare ajungând între 70 și 107 persoane. Totuși, aceștia sunt de părere că stabilirea unui număr este inutilă, pentur că nu se poate deduce o limită a capacității umane de socializare în acest fel.
Descoperirile au apărut pentru prima dată în publicația Biology Letters.