Ce analize sunt gratuite pentru persoanele neasigurate în sistemul de sănătate. Lista serviciilor medicale decontate de stat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Persoanele fără calitate de asigurat în sistemul de sănătate din România au posibilitatea de a beneficia, în mod gratuit, de anumite consultații și investigații medicale, în special în scopul prevenirii, depistării precoce și confirmării afecțiunilor oncologice. Accesul la aceste servicii se realizează în baza unei recomandări emise de medicul de familie, iar finanțarea acestora poate fi asigurată din fondurile destinate sistemului public de sănătate.


Începând cu 1 august 2025, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, mai multe categorii de persoane vor pierde calitatea de asigurat fără plata contribuției în sistemul public de sănătate. Această calitate încetează la data de 1 septembrie 2025, dacă nu se asigură prin plata individuală. Pacienții neasigurați în sistemul de sănătate pot beneficia de gratuitate pentru mai multe investigații medicale „Există prevederi noi, care ne permit nouă, medicilor de familie, eliberarea unui bilet de trimitere pentru investigații medicale și persoanelor care nu sunt asigurate în sistemul de sănătate (neasigurații). Mai exact, în cazul în care bănuim prezența unei Hepatite virale sau în cazul în care suspectăm o afecțiune oncologică, putem să eliberăm un bilet de trimitere (acestea au o rubrică specială pentru persoanele neasigurate) pentru a solicita un examen oncologic sau un examen de boli infecțioase”, a explicat pentru Digi24 Sandra Alexiu, medic de familie și Președinte la Asociația Medicilor de Familie București.

Continuare pe DIGI 24.RO

 

 

PULSUL ZILEI

Acord tacit în şcoli pe final de an. Elevii chiulesc să meargă în vacanţă, profesorii nu mai pun absenţe

Mai e o săptămână până la vacanţa mare, dar în sălile de clasă, bate deja vântul. Mulţi liceeni s-au urcat în tren şi-au plecat la mare. Nici elevii mai mici nu prea mai dau pe la şcoală - unii...

A început fenomenul care schimbă vremea la nivel global. Se va intensifica în perioada următoare

Fenomenul care schimbă vremea la nivel global și-a făcut apariția. El Nino a început și se va intensifica în următoarea perioadă, avertizează specialiştii. Condițiile El Nino sunt prezente și urmează să se intensifice în iarna 2026 – 2027. Anunțul a fost...

Industria mamelor surogat, episodul II. Medicii, în reţeaua ilegală: „Îţi dau o fată de la Iaşi, are 18 ani”

V-am arătat cum se dezvoltă la vedere, online, o industrie a mamelor surogat. O bursă clandestină care exploatează drama cuplurilor care vor un copil pe care nu-l pot avea şi a fetelor împinse de sărăcie să-şi închirieze pântecul. Şocant...

Cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026: Conexiunea directă Moldova – Litoral cu Ferotrafic TFI

Planifici deja o escapadă binemeritată pe litoralul românesc și te întrebi cu ce trenuri ajungi ieftin și rapid la mare în 2026? Răspunsul vine de la operatorul privat FEROTRAFIC-TFI, care introduce în acest sezon estival o legătură feroviară directă,...

Și-a înjunghiat iubita cu cuțitul în inimă chiar de 8 Martie, apoi a lăsat-o să sângereze ca să moară. Femeia s-a salvat în cele...

Într-o zi de 8 martie, un ieșean din Cristești a încercat să ajungă la inima iubitei sale, cu cuțitul. A lovit-o de patru ori, toate rănile fiind din fericire ușoare. A refuzat să cheme salvarea, vrând să o lase...

Bâlci la Târgu Frumos în zilele de 11 și 12 iulie

Una dintre cele mai așteptate manifestări ale verii din orașul Târgu Frumos va avea loc și în acest an. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 11 iunie, organizarea tradiționalului bâlci anual, programat în perioada 11-12 iulie. Potrivit...

Atenție la câinii fără stăpân! Imagini șocante din Lunca Pașcani – FOTO

Imagini greu de privit în suburbia Lunca Pașcani. O haină de câini fără stăpân a atacat și a omorât o pisică în timpul nopții trecute pe strada Mihai Viteazu. Secvențele au fost surprinse de o camera de luat vederi...

Distracție în post în fața catedralei. Cum comentează Primăria

Festivalul tradițional organizat la Pașcani in perioada 11-14 iunie 2026 a stârnit si reacții de nemulțumire. Pe rețelele de sociale au apărut mai multe mesaje din care reiese că nici perioada si nici locația nu au fost cele mai potrivite...

Ce spune primarul despre acuzațiile de violență de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2

Problemele de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Pașcani au ajuns la urechile primarului după ce au fost relatate de presa locală și națională. Asta deși edilul municipiului are un reprezentant în ca drul Consiliului de Administrație alături...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.6 ° C
17.6 °
17.6 °
72%
3.7m/s
20%
D
17 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
21 °

Niciun articol afișat