Comercianţii, obligaţi să afişeze la raft preţul cel mai mic înainte de reducere. Decizia vizează şi alimentele

Noi reguli pentru reducerile din magazine. Guvernul obligă comercianţii să afişeze preţul iniţial de la care se face micşorarea de preţ!

Astfel, clienţii nu vor mai fi păcăliţi cu false discounturi. Cel puţin nu atât de uşor, pentru că vânzătorii vor trebui să raporteze reducerile la cel mai mic preţ practicat în ultimele 30 de zile.

În consecinţă, dacă cineva vrea să-şi cumpere un televizor, de exemplu, ar trebui să-i monitorizeze preţul minimum două luni. Astfel, va putea vedea clar dacă nu cumva acesta se scumpeşte brusc fix cu o lună înaintea perioadei reducerilor.

Decizia Guvernului vizează şi alimentele, dar – având în vedere că sunt perisabile – preţul anterior este cel din ultimele zece zile înaintea aplicării discountului.

Sursa Observator

PULSUL ZILEI

Accident rutier în localitatea Boureni. Patru persoane implicate

Comunicat: Un accident rutier s-a produs astăzi în localitatea Boureni, comuna Moțca, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. Patru persoane au fost implicate în eveniment. Astăzi, prin Sistemul Național...

Cum va fi vremea de Paște și în noaptea de Înviere: anunțul meteorologilor

Românii care merg la slujba de Înviere trebuie să se pregătească pentru o noapte rece și instabilă, cu precipitații în mai multe zone ale țării și temperaturi care vor coborî până la -5 sau -6°C. Deși vremea nu va...

Două persoane arestate pentru schingiuirea unui câine fără stăpân

La data de 8 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănute de săvârșirea infracțiunilor de instigare la schingiuirea animalelor și complicitate la schingiuirea animalelor. Din investigațiile efectuate până în...

Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Ce nu este bine să faci în această zi

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, ţăranul român ţinea post negru, crezând, printre altele, că postul negru vindecă durerile de cap, dar şi alte beteşuguri. În această zi nu se lucra: nu se ţesea, nu se torcea, nu se spăla,...

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.1 ° C
12.1 °
12.1 °
57 %
2.9kmh
97 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
17 °
J
15 °
vin
10 °

Niciun articol afișat